Aşa-numita Lege a porcului stabileşte dimensiunile şi tipurile exploataţiilor de creştere a suinelor în România. Potrivit actului normativ, se limitează creşterea porcilor la 5 capete în gospodării. Peste acest efectiv se consideră exploataţie comercială.
Legea a atras numeroase nemulţumiri din partea micilor crescători şi vehemente luări de poziţie. Unii fermieri au iniţiat o petiţie on line şi au generat demersurile pentru organizarea unui miting în Capitală.
Iată ce au scris mici crescători pe reţelele de socializare!
Emil Guţiu: “Cu ce trăim? Eu nu pot să-mi duc scroafa mea la un vier în Cluj sau să-mi aduc animale, trebuie maşină autorizată. Nu pot să-mi ţin un porc, vierul, scroafa, să am propria mea producţie. După asta trăiesc şi vreau ca şi copiii mei să trăiască în continuare. Nu se poate aşa ceva, când o să-mi ia ei porcul meu, mă ia şi pe mine; atunci rămân ei în cocină şi eu am plecat”.
Florin Plic: “Sunt un fermier care împreună cu fratele meu deţinem 25 de capete de porci, investiţie de 10 mii de euro. Prin proiectul rămas în dezbatere publică s-a semnat înmormântarea noastră, a micilor fermieri, care existăm din aceste suine. Vor să ne distrugă, nu am crezut că s-a ajuns până aici. Nu vom mai ajunge să mâncăm din curtea noastră”.
Maria Cândea: “E un ordin criminal pentru ţăranul român, cred că zona de munte se va depopula total. E o mare greşeală, ţăranul român întotdeauna a fost bătut de soartă”.
Moise Mihai: “Cea mai mare batjocură e cel care a dat legea, cum poate să ne ia dreptul de a creşte porci în gospodărie?”
Ionuţ Dudaş: “Dacă va intra în vigoare, cu părere de rău, voi părărsi ţara. Sunt un tânăr în vârstă de 32 de ani, căsătorit şi am 3 copii.”
Ioan Bratu: “Sunt un tânăr care am lăsat munca în străinătate şi m-am întors acasă lângă familie unde împreună cu părinţii creştem animale pentru un trai decent, nu neapărat pentru partea financiară. Vrem să le oferim copiilor şansa de a consuma într-adevăr produse bio, crescute din munca noastră. Vă rugăm să nu puneţi în aplicare acest ordin prin care se doreşte desfiinţarea micilor gospodării de familie!”
Gina Gina: “Am 50 de ani, munca mea este creşterea porcilor, e singura sursă de venit! Dacă nu ne mai lasă, ce să facem? Să furăm?! Vrem să muncim! nu cerşim, nu furăm, nu vrem despăgubiri! Lăsaţi ţăranii să muncească!”
Valy Bădilă: “Prin multă muncă am reuşit fiecare să ne construim câte un spaţiu unde să putem creşte porcii; ne-am chinuit să avem rase cât mai bune, fără nici un ajutor din partea statului. S-au trezit peste noapte să ne inventarieze munca. Au impresia că noi ne comparăm cu marile complexe care au asigurări şi subvenţii şi pot oricând să o ia de la zero!”
Viloi Mihai: “Am 13 scroafe de fătat. Ce facem, dragi crescători de porci? O să se publice Legea în Monitorul Oficial că nu mai avem voie să ţinem în gospodărie mai mult de 5 porci! Cu restul ce om face?”
Toni Toma: “Şi dacă nu mai are voie ţăranul să ţină scroafă pentru reproducere, de unde să cumpere 5 purcei pentru o gospodărie? De la ferme? Dar de ce să fie omul nevoit să cumpere purcei crescuţi cu concentrate şi nu are voie să şi crească singur natural?”
Mihaela Indre: “Clar că nu sunt de acord. În primul rând am 7 porci (doar), doresc să mai achiziţionez 2 purcele; nu fac afaceri şi nici nu vând. E doar pentru familie”.
Crăciun fără porc crescut în bătătură?!
”Crescătorii de porci sunt cei care mi-au tras semnale de alarmă cu privire la acest Ordin 24, care prevede ca ţăranul să nu crească mai mult de 5 porci în gospodărie, nu are voie să aibă scroafă cu purcei, adică nu are voie să facă reproducţie. Fermele mari nu au voie să vândă către populaţie purcei şi atunci ceea ce se va întâmpla în următorii doi ani este că nu vom avea porc în gospodăriile românilor. Toate acestea ei le pun, cumva, în cârca Pestei Porcine Africane (PPA), dar există atâtea măsuri de a preveni PPA”, a declarat recent, într-o conferinţă de presă, senatorul social-democrat de Alba, Călin Matieş.
Acesta susţine că regulile de biosecuritate din Legea porcului sunt ”imposibil de respectat” de către crescătorii cu peste 5 porci care trebuie să facă investiţii substanţiale: vestiar-filtru, punct de pază şi alte dotări, să angajeze medic veterinar…
“Nu e normal. S-ar putea ca în viitorul apropiat să nu mai avem porc de Crăciun. (…) O să rămânem, cumva, la mâna samsarilor, adică, a celor care aduc din Germania sau Ungaria pe ascuns sau cu acte false”, a explicat senatorul.
Călin Matieş, care deţine funcţia şi de preşedinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale, i-a solicitat ministrului Adrian Oros să revină asupra Ordinului cu pricina.
Petiţie on line
“Opriţi distrugerea gospodăriei ţăranului român! Ajutaţi-l să se dezvolte, nu-l exterminaţi!” este petiţia adresată ministrului agriculturii, prim-ministrului şi Parlamentului României, lansată pe site-ul petitieonline.ro vineri, 12 februarie 2021, şi care a adunat câteva mii de semnături.
Semnatarii (ţărani, reprezentanţi ai celor care muncesc în gospodăriile proprii, fără altă sursă de venit) solicită revizuirea în regim de urgenţă a Ordinului nr. 24 din 29.01.2021.
“Satele României sunt cel mai slab dezvoltate din UE. Nu există locuri de muncă, nu există proiecte de dezvoltare. Gospodarul român subzistă doar cu ce produce din gospodăria proprie. Dacă îl sacrificaţi în interesul celor bogaţi, al marilor exploatări, va muri, iar satul românesc va dispărea!! Toată agricultura României a fost distrusă după 1989, iar ţăranul român încă de atunci se chinuie să supravieţuiască! Opriţi această aberaţie!”, se spune în petiţie.
Miting în Bucureşti
Într-un anunţ publicat într-un grup al crescătorilor de suine, Dogaru Răzvan (trăieşte în Zurich) vesteşte că a “deschis lupta împotriva Legii maxim 5 porci în gospodărie care ar trebui să intre în vigoare în luna martie” şi va organiza un mare miting în Bucureşti după ce va primi autorizarea. “Dacă nu ne unim acum, pe ultima sută de metri, vom fi nevoiţi să renunţăm la porcii noştri, la truda noastră, iar unii nu vor mai avea ce pune pe masă. În aceste momente grele trebuie să lăsăm ura şi duşmănia şi să schimbăm destinul nostru. Deja sunt luat în vizor (ca lider de mişcare) şi vreau să îmi fiţi toti alături. Veniţi în număr mare că e ultima noastră şansă!! Doar împreună vom reuşi!”, postează Dogaru Răzvan.
Precizările MADR
Odată scandalul început, sâmbătă, 13 februarie 2021, Ministerul Agriculturii a venit cu precizări suplimentare. Spicuim din comunicatul oficial:
“Această reglementare vine să îi protejeze pe cei care cresc porci pentru consum familial în gospodăriile proprii, cât şi pe cei care au ferme comerciale (mici şi mari) şi respectă normele egale (peste 98%).
Evoluţia Pestei Porcine Africane (PPA) în România a produs în 4 ani pierderi imense economiei româneşti. Au fost ucise peste 700.000 animale, de la debutul bolii în anul 2017.
Deficitul balanţei comerciale la carnea de porc a ajuns la peste 500 milioane de euro anual.
România produce doar 25-27% din necesarul de carne de consum şi importă 75%.
Pentru controlul şi eradicarea PPA sunt necesare măsuri stricte de restricţionare a circulaţiei porcilor domestici şi gestionarea numărului de mistreţi.
Acest ordin reglementează creşterea şi mişcarea porcilor domestici şi clasifică exploataţiile de porci:
- Exploataţii non-comerciale (gospodăriile ţărăneşti), unde pot fi crescuţi pentru consum familial până la 5 porci. Pentru acestea nu se schimbă nimic.
- Exploataţii comerciale, unde sunt crescuţi porci pentru comercializare. Acestea trebuie să îndeplinească norme minime de biosecuritate unde trasabilitatea să poată fi uşor verificată. De asemenea, luarea unor măsuri sanitare veterinare, în cazul apariţiei unor boli majore, să fie eficientă.
Ordinul vine să pună în legalitate activitatea a maximum 2% din crescători, obligând la respectarea unor norme minime de biosecuritate, pentru protejarea celorlalţi 98%, care cresc porci pentru consum familial sau au ferme comerciale şi respectă legea.
De asemenea, ajută la controlul şi eradicarea PPA, la diminuarea pierderilor financiare şi la relansarea creşterii porcului în România”.
Marian MUŞAT






