Plăți simplificate prin PNDR - Revista Ferma
2 minute de citit

Plăți simplificate prin PNDR

foto pag16 m Plăți simplificate prin PNDR

Astfel, avansul va fi acordat încă de la prima achiziție avizată de AFIR. Beneficiarul privat poate primi avans de 40% din valoarea eligibilă a cofinanțării nerambursabile.

Pentru beneficiarii publici, în cazul în care vor primi avizarea unei singure achiziții din partea AFIR, aceștia pot solicita și primi avans de maximum 40% din valoarea eligibilă a cofinanțării nerambursabile conform bugetului indicativ. Avansul de maxim 50% din valoarea eligibilă a cofinanțării nerambursabile va fi acordat doar în cazul avizării favorabile a tuturor achizițiilor. 

 

Decont doar pe baza facturii

Totodată, AFIR va putea plăti sumele reprezentând cheltuielile eligibile aferente contribuției publice ale proiectelor numai în baza documentelor justificative de tip factură. Practic, se poate deconta contravaloarea lucrărilor, serviciilor sau bunurilor achiziționate, numai în baza facturilor din dosarul cererii de plată, urmând ca dovada efectuării plății de către beneficiarii privați să se facă într-un termen prestabilit. Astfel, din valoarea unei facturi pentru plata unei cheltuieli eligibile, beneficiarul privat poate achita doar contribuția proprie (cofinanțarea privată), AFIR decontându-i ulterior suma ce corespunde procentului nerambursabil din cheltuială. Pentru aceasta, beneficiarul privat ca trebui să deschidă un cont distinct la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, în raza căreia este înregistrat fiscal.

De asemenea, beneficiarii publici pot solicita decontarea contravalorii TVA fără a avea atașate documentele de plată și extrasele de cont care să justifice plata TVA-ului încă de la prima cerere de plată și nu doar la ultima cerere de plată, indiferent de numărul tranșelor de plată.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×