
Summit Agro România continuă tradiția platformelor SummiTTerra și în anul 2016, al treilea an de când a pornit seria de evenimente în câmp sub sloganul “Acolo unde tehnologia întâlnește pământul”.
“Am dezvoltat deja o tradiție prin evenimentele SummiTTerra, iar compania noastră a reușit să demonstreze an de an eficacitatea produselor noastre și faptul că are o echipă specializată, cu solide cunoștințe tehnice, care le poate pune în valoare și care poate oferi partenerilor suportul necesar atunci când au nevoie”, a declarat Alexandru Precup (foto), președintele Summit Agro România.
În ziua de 23 mai 2016, la Bărăganul în județul Brăila, peste de două sute de participanți au putut vedea în câmp, în condiții reale de cultivare, portofoliul complet pe care compania îl pune la dispoziția fermierilor: semințe, îngrășăminte și produse pentru protecția plantelor.
Seria de evenimente SummiTTerra a continut pe 2 iunie la Girișul de Criș, județul Bihor și pe 9 iunie la Comana, județul Constanța.
Și anul acesta, tot ca o tradiție, la evenimentul de la Bărăganul a participat Wlodek Wleklik -președintele Sumi Agro Europa, împreună cu reprezentanți ai Sumi Agro Turcia.
Ofertă completă pentru diferitele provocări din câmp
Portofoliul de insecticide, fungicide și erbicide a facut față cu succes provocărilor la toate culturile. Din seria de produse aplicate, pe lângă Inazuma – insecticidul cu granule dispersabile în apă, s-au mai remarcat si insecticidele Mospilan, Novadim Progress, fungicidele Yamato, Topsin și Fezan Plus și erbicidele Nisshin și Targa Super.
Pe lângă acestea, și hibrizii Summit Agro Seeds cultivați au avut rezultate foarte bune, ceea ce putem spune și despre fertilizanții Summit Agro, un segment care începe să se dezvolte din ce în ce mai mult pe piața din România.
Într-un an cu presiune foarte mare de boli, noul produs, lansat tot anul acesta, Fezan Plus a protejat culturile de cereale prin acțiunea celor două substanțe active: clorotalonil 166 g/L & tebuconazol 60 g/L.
Demonstrații ale performanței
Firma Valrom Exim a fost prezentă și de această dată le eveniment, în parteneriat, la fel ca și anul trecut, prezentând fermierilor, inclusiv cu o mică demonstrație, unelte și utilaje specifice pentru agricultură.
Pe 2 iunie 2016, la Girișul de Criș, tehnologia adaptată condițiilor de cultură din Vestul României a demonstrat câtorva sute de fermieri bihoreni și din județele învecinate rezultatele bune obținute datorită produselor Summit Agro, unde culturile sunt în stare foarte bună. Pe 9 iunie, la Comana, județul Constanța, s-a păstrat linia rezultatelor bune, prezentând partenerilor culturile și rezultatele obținute, de asemenea, datorită produselor Summit Agro.
Produse eficiente, mărci consacrate în România
Summit Agro a fost înființată în România în anul 1997 și face parte din grupul Sumitomo Corporation cu sediul central în Japonia. Compania Summit Agro are un portofoliu complet de produse pentru protecția plantelor, semințe pentru cultura mare și legume, plus fertilizanți. Printre mărcile cele mai cunoscute comercializate în România amintim: Mospilan, Fury, Nurelle D (insecticide), Topsin, Yamato, Matiz (fungicide), Nisshin, Targa Super (erbicide), fertilizanți (Sumistart P, Umostart, Elite, Liqui K, Fertigofol Ultra, Sulfomax Fluid) și semințe de porumb, rapiță, grâu, floarea-soarelui și soia, sub marca Summit Agro Seeds.
Sumitomo Group are o istorie ce datează din 1630, este prezentă în 67 dețări, cu peste 130 de sucursale, având peste 75.000 de angajați. Corporația desfășoară activități în diferite industrii: industria de metale, transporturi și sisteme de construcții, mediu și infrastructură, media, bunuri și servicii pentru îmbunătățirea stilului de viață, resurse minerale, energie, produse chimice și electronice.
Material furnizat de Summit Agro România
INAZUMA – INSECTICIDUL CU GRANULE DISPERSABILE ÎN APĂ
Pe lângă prezentarea portofoliului complex al Summit Agro, ce acoperă toate cele trei categorii de produse din agribusiness – semințe, produse de protecția plantelor și fertilizanți, cu ocazia evenimentului a fost prezentat și Inazuma, un nou insecticid inovator pentru piața din România.
Inazuma, un amestec de două substanțe active ce conține 100 g/kg acetamiprid și 30 g/kg lambda-cihalotrin, este omologat pentru combaterea dăunătorilor din culturile de rapiță, porumb și muștar – cu o tehnologie de înaltă clasă, având o formulare de tip WG – granule dispersabile în apă. Acesta a demonstrat în câmp că este un aliat de succes al fermierilor din toată țara.
Articol publicat in revista Ferma nr.11(172) 15 – 30 iunie 2016






