Planificarea înfiinţării unei ferme vizează orientarea activităţii în direcţia care să permită atingerea scopului şi a obiectivelor. Operaţiunea are nevoie de „planuri tactice” pe termen scurt, ca de exemplu înţărcarea şi vânzarea iezilor, dar şi pe termen lung, cum ar fi investiţii în instalaţii de muls şi procesarea laptelui, terenuri sau creşterea numerică a efectivului de animale.
Toate aceste planuri trebuie să conecteze aspectele de producţie, comercializare şi financiare ale activităţii fermei. Toţi cei implicaţi în activitatea fermei ar trebui să fie incluşi în procesul de planificare. Făcând acest lucru, obiectivele fiecărei persoane pot fi evaluate pentru a vedea dacă şi cum se încadrează în obiectivele generale ale fermei şi dacă pot fi realizate.
Înaintea înfiinţării unei ferme de capre trebuie verificate reglementările locale privind zonarea. Este posibil ca Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) să nu permită acest lucru, mai ales dacă locuiţi într-o zonă urbană.
La achiziţionarea caprelor trebuie avută în vedere vârsta acestora, pentru a putea planifica producţia. Ieduţele după înţărcare sunt mai ieftine, dar necesită îngrijire de aproximativ doi ani până obţinem producţie de lapte sau până le putem vinde ca adulte.
Caprele în vârstă sunt, de asemenea, mai ieftine, dar au o producţie de lapte mai scăzută şi este posibil să fie cu probleme de reproducţie şi să nu mai putem obţine iezi de la ele.
Caprele în producţie achiziţionate de la un alt fermier sunt mai scumpe, dar trebuie alese cu grijă, (după starea de sănătate şi cantitatea de lapte produsă), pentru că unii fermieri încearcă să scape de caprele bolnăvicioase sau cu producţiile cele mai mici.
Nu uitaţi de raportul ţapi/capre, care este de 1/30 la monta naturală liberă, 1/40 (50) la monta în harem sau 2/100 la însămânţări artificiale (ajunge 1/100, dar ne asigurăm că avem unul de rezervă).
Evaluarea costurilor şi a rentabilităţii
Încercaţi să discutaţi cu mai mulţi fermieri de caprine, pentru a obţine o estimare bună a costurilor următoare. Dacă estimarea rezultată depăşeşte bugetul dvs., puteţi decide să cumpăraţi mai puţine capre sau o rasă la un cost mai mic. Reţineţi că este posibil ca o fermă de caprine să nu fie rentabilă timp de doi ani sau mai mult, mai ales dacă femelele sunt foarte tinere.
Dacă aveţi capre pentru lapte, vedeţi cât lapte produce o capră? Cu cât puteţi vinde acest lapte şi în ce cantitate?
Dacă aveţi capre pentru carne, aflaţi care ar fi greutatea optimă la sacrificare? Cu ce preţ se vinde în anumite perioade ale anului? Este bine să vindem cât mai mult de sărbătorile Pascale sau nu?
Câţi bani aveţi la dispoziţie pentru costuri neaşteptate, cum ar fi repararea gardurilor sau procedurile veterinare? Dacă una sau mai multe capre mor, veţi avea dificultăţi financiare?
Sunt doar câteva dintre întrebările la care un viitor fermier care doreşte să exploateze capre ar trebui să-şi răspundă. De aceea le-am şi expus în această sinteză.
PAŞI DE URMAT
• Identificarea obiectivelor fermei (ceea ce doriţi să realizaţi);
• Identificarea inventarului şi resurselor fermei (cu ce trebuie să lucraţi);
Acestea includ resursele fizice şi naturale, inclusiv personal, animale, adăposturi, furaje, surse de apă, instalaţii, hambare, garduri, tipuri de sol, suprafeţe de teren şi regimul de precipitaţii. Resursele financiare trebuie să fie suficiente pentru a permite deschiderea şi susţinerea activităţii fermei.
• Evaluarea afacerii şi mediul în care funcţionează (unde te afli şi unde doreşti să ajungi). Trebuie identificate punctele tari, vulnerabilităţile, oportunităţile şi eventualele ameninţări pentru a preîntâmpina orice problemă.
• Proiectarea structurii fermei, dacă este o operaţiune mai mare cu mai mulţi angajaţi, compensaţia angajaţilor, alocarea profiturilor etc;
• Analizarea performanţelor fermei prin comparaţie cu istoricul unei ferme care a funcţionat pe profit;
• Decizia asupra unui curs de acţiune (ce veţi face);
• Implementarea strategiilor (cum o veţi face;
• Evaluarea planului fermei (dacă funcţionează).
Articol publicat în revista Ferma nr. 19/246 (ediţia 1-14 noiembrie 2019)