Descoperirea ar putea avea aplicaţii promiţătoare pentru prevenirea obezităţii (nu ca o înlocuire a medicamentelor sau ca un produs miraculos pentru a pierde în greutate), astfel încât în curând vor începe studiile pe oameni.
Cercetarea s-a desfăşurat în Parcul Ştiinţific al Universităţii din Valencia, pigmentul „minune” având un efect pozitiv asupra viermelui C. elegans; un nevertebrat care împarte un procent ridicat de gene cu ale oamenilor.
După cum a raportat instituţia academică, testele se vor desfăşura acum pe rozătoare şi pe oameni, iar aceste descoperiri „deschid uşa unei dezvoltări potenţiale în industria agroalimentară, deoarece acest carotenoid este la fel de eficient, indiferent dacă este ingerat direct din mandarină sau extras din sucul său şi adăugat în fermenţi de lapte, băuturi răcoritoare, lapte degresat sau sucuri”.
Cu toate acestea, efectul benefic este „preventiv şi nu ar trebui să fie înţeles ca terapie împotriva obezităţii sau ca înlocuitor pentru medicamente”, subliniază cercetătorii care au participat la studiu. De asemenea, rezultatele acestui studiu ar putea deschide noi oportunităţi de a înţelege rolul carotenoidelor în prevenirea bolilor legate de sindromul metabolic şi îmbătrânire.