Peste 530 de companii la INDAGRA 2017. AICI toate informaţiile de care ai nevoie! - Revista Ferma
8 minute de citit

Peste 530 de companii la INDAGRA 2017. AICI toate informaţiile de care ai nevoie!

Evenimentul este organizat de Romexpo împreuna cu Camerele de Comert si Industrie din România (CCIR) şi se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

indagra 2017_7_b

La INDAGRA expun peste 530 de companii din 24 de ţări, evenimentul înregistrând astfel o creştere cu peste  4% a numărului de firme înscrise faţă de 2016. Ţările care şi-au anunţat prezenţa la cel mai mare târg agricol din ţară sunt cele recunoscute pentru puterea deţinută pe pieţele agrare mondiale: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.

INDAGRA 2017 beneficiază de participarea  oficială  internaţională a Franţei şi Turciei şi de participări de grup din partea Greciei şi Olandei.

indagra 2017_8_b

Reduceri semnificative la noutăţile ofertate specialiştilor din agricultură

La INDAGRA 2017 sunt aşteptaţi peste 66.000 de vizitatori. Noutăţile prezentate în cadrul evenimentului beneficiază de o serie de discount-uri cuprinse între 10% şi 50%, la serviciile, produsele şi echipamentele expuse.

Târgul reprezintă cel mai important eveniment românesc cu caracter agricol, numărul mare de expozanţi, ofertele acestora şi activităţile conexe din cadrul lui demonstrând potenţialul şi capacitatea producătorilor şi distribuitorilor din domeniu, români şi străini, de a aduce pe piaţă produse şi echipamente moderne, în scopul de a creşte performanţele şi profitul în: cultura legumelor, fructelor şi seminţelor, creşterea animalelor, viticultură şi vinificaţie.

indagra 2017_6

Maşini, echipamente şi componente auto agro-industriale

Specialiştii în agricultură au posibilitatea, pe parcursul târgului, să acceseze ofertele la maşinile şi utilajele care asigură o mai mare flexibilitate şi o creştere rapidă a productivităţii.

Se pot achiziţiona autovehicule (tractoare, combine, maşini) modele noi, de la unici distribuitori ai unor branduri celebre şi cunoscute în domeniu, autorizaţi în România, la preţuri speciale, beneficiind de reduceri semnificative. Companiile prezente la sectorul de maşini şi echipamente prezintă produse de ultimă generaţie. Printre acestea se numără: pompe industriale de mare putere, electromotoare, utilaje forestiere şi piese de schimb, tractoare agricole, semănători şi accesorii, grape cu discuri, prese de balotat cu cameră variabilă, ciururi de laborator pentru cereale, echipamente combinate cultivator-semănătoare, maşini de tuns iarba, maşini de erbicidat, maşini de prelucrare a fânului şi echipament pentru lucrări minime, învelitori din tablă cutată.

indagra 2017_5_b

Îngrăşăminte, material săditor, seminţe, răsaduri şi sisteme moderne pentru horticulturori şi agricultori

De la INDAGRA 2017 nu lipsesc companiile care produc, importă şi distribuie: seminţe şi răsaduri de legume, plante aromatice şi flori, hobby si profesionale; noi hibrizi de legume ameliorate de către companii străine, pentru producătorii de legume din România; echipamente şi tehnologii pentru legumicultori şi floricultori, tocătoare de vegetaţie, având aplicabilitate largă: viticultură, horticultură, parcuri, terenuri de sport etc., varietăţi de fructe şi legume de sezon şi de extrasezon, sute de soiuri de specii pomicole şi o gamă variată de arbuşti fructiferi exotici, material săditor dendrofloricol, echipamente şi produse pentru viticultură, scule, unelte şi accesorii pentru horticultură şi grădinărit, îngrăşăminte chimice granulate, solubile, solide şi lichide, plase de protecţie pentru agricultură, agrotextile pentru mulcire şi stimulare a coacerii în horticultură, folii microporoase tip agryl pentru protecţia extra timpurie şi târzie a culturilor horticole, substraturi profesionale şi hobby pentru cultivarea plantelor.

indagra 2017_4_b

Sisteme de irigaţii, sere şi solarii

La INDAGRA 2017, vizitatorii pot achiziţiona: modele noi şi performante de sisteme de irigaţie si de fertirigat (fertilizare concomitentă cu irigarea, soluţia cea mai eficientă pentru culturile de flori, viţă de vie şi pomi fructiferi, culturile de legume, în solarii si în camp), sere si solarii, componente şi tehnologii pentru ele, echipamente de măsurare a calităţii apei, folii pentru sere, solarii şi câmp deschis, sisteme de automatizări dedicate aplicaţiilor de apă, soluţii de eficientizare a sistemelor de irigare.

indagra 2017_3_b

Zootehnia este reprezentată la târg de: produse şi tehnologii de obţinut şi folosit îngrăşăminte, produse şi echipamente zootehnice de creştere a bovinelor, ovinelor, cabalinelor si păsărilor de rasă; echipamente necesare modernizării sau înfiinţării de ferme de ovine, caprine, bovine de lapte şi carne, cabaline şi porcine; soluţii, autovehicule şi accesorii de transport de animale; garduri electrice pentru animale; aparate de muls şi produse pentru igiena mulsului; servicii ce cuprind conceptul de „management al cirezii” pentru fermele de animale.

Locuri de desfăşurare, produse şi servicii ofertate

INDAGRA are loc în următoarele spaţii Romexpo:

  • Interior – Pavilioanele: C1, C2, C3, C4, C5, C6
  • Exterior – Platformele: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, C1, V5, V6 şi Aleea Negustorilor.

PAVILIONUL C1 va fi ocupat de:

  • Franţa (participare  oficială  internaţională)
  • firme de consultanţă şi investiţii în agricultură;
  • firme de construcţii în horticultură
  • firme de realizare şi montare a sistemelor de irigaţii
  • companii cu produse şi servicii dedicate viticulturii.

 În PAVILIONUL C2 se regăsesc:

  • tehnologii de creştere a ovinelor, caprinelor, bovinelor, dar şi a păsărilor,
  • firme ce comercializează produse nutriţionale
  • produse şi servicii dedicate crescătorilor de animale de companie şi crescătorilor de păsări şi alte animale.
  • maşini si echipamente de abatorizare.

 În PAVILIONUL C3 se expun:

  • tehnologii si echipamente pentru irigaţii,
  • maşini şi echipamente agricole,
  • seminţe, material săditor şi îngrăşăminte,
  • furaje şi nutreţuri.

 PAVILIOANELE C4-C5 găzduiesc companii ce oferă:

  • tehnologii si echipamente pentru irigaţii,
  • seminţe, bulbi de flori, material săditor si îngrăşăminte,
  • silozuri.

În PAVILIONUL C6 se prezintă:

  • maşini agricole,
  • silozuri
  • tehnologii si echipamente pentru irigaţii;
  • seminţe, bulbi de flori, material săditor si îngrăşăminte

Pe platformele exterioare vor fi expuse masini, echipamente si tehnologii agricole şi vor fi amenajate corturi cu exponatele (păsări) aduse de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România şi Asociaţia Crescătorilor de Porumbei Jucători de Galaţi. Tot în exterior sunt şi amplasate şi corturile asociaţiilor crescătorilor de oi, cabaline şi bovine.

 indagra 2017_2_b

Evenimente conexe

Pe parcursul celor cinci zile INDAGRA, vor avea loc o serie de evenimente conexe (seminarii, conferinţe, mese rotunde, simpozioane) menite să aducă faţă în faţă, specialişti români şi străini, autorităţi locale şi centrale,  consultanţi din agricultura românească şi din cea a altor ţări agrare.

Printre temele dezbătute în cadrul activităţilor conexe desfăşurate cu ocazia Indagra se numără:

– Consultanţa şi stadiile implementării proiectelor din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR)

– Conservanţi naturali pentru produse din carne în vederea obţinerii unor alimente funcţionale şi sigure pentru menţinerea sănătăţii consumatorilor

– Sistemul de trasabilitate a peştelui şi produselor pescăreşti

– De ce sunt oamenii atacaţi de „tigrii” plantelor?

– Aspecte privind îmbunătăţirea proprietăţilor pământurilor dificile de fundare

– Rentabilitatea activităţii agricole in marile ferme din sudul României

– Standarde de calitate în prelucrarea produselor ecologice – provocări şi oportunităţi

– Soluţii inteligente de păstrare a legumelor şi fructelor prin tehnologii de ultimă generaţie

– Tehnologii moderne în cultura pomilor fructiferi

– Prezentarea proiectului mall-ul ţărănesc şi a surselor de finanţare ale acestuia

– Sisteme horticole verticale ecosustenabile – inovaţie 100% românească

– Ameliorarea – solutie esenţiala în conceptul de zootehnie a agriculturii româneşti.

Concomitent cu INDAGRA, în Centrul Expoziţional Romexpo se vor defăşura alte două evenimente cu participare internaţională, foarte cunoscute publicul larg şi celui de specialitate:

INDAGRA FOOD & CARNEXPO (www.indagra-food.ro) – Târg internaţional pentru industria alimentară

EXPO DRINK & WINE (www.targdevinuri.ro) – Târgul de vinuri, băuturi alcoolice şi non-alcoolice.

 indagra 2017_1_b

Programul de vizitare – INDAGRA 2017:

25-28 octombrie (Miercuri – Sâmbătă), între orele 10.00 şi 18.00

29 octombrie (Duminică), între orele 10.00 şi 16.00

Bilet intrare:

Adulţii şi studenţi: 20 lei/zi
Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită. Biletele pot fi achiziţionate şi online, accesând platforma de vânzare bilete, cu link-ul: http://romexpo.ro/bilete/ro/home

Accesul vizitatorilor:

    Pietonal: Porţile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piata Presei Libere, Bulevardul Expoziţiei si Strada Parcului;

    Auto: Porţile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziţiei şi Strada Parcului.

    Tarif acces parcare: 3 lei/oră

Alte informatii despre eveniment pot fi obtinute accesând:

web: www.indagra.ro

facebook: INDAGRA ROMEXPO

INDAGRA 2017_b

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →