
„Anul trecut, au fost 400-500 de milioane de lei, în final am ajuns la 300 de milioane de lei și s-a plătit aproape jumătate din suma respectivă, pentru că se cer anumite condiții”, a adăugat Achim Irimescu.
Cele mai afectate culturi sunt porumbul și floarea soarelui, iar zonele cele mai calamitate sunt cele din sudul țării și nordul Moldovei.
Cine NU va primi despăgubiri?
„În zonele unde fermierii au avut posibilitatea de a iriga și nu au făcut-o, nu vor primi despăgubiri, chiar dacă vor înregistra pagube din cauza secetei. Noi am băgat apă pe canale pentru 385.000 de hectare și s-au irigat în jur de 136.000 de hectare. Am alocat 30 de milioane de lei pentru un minimis prin care subvenționăm energia electrică, astfel încât apa utilizată pentru irigații să fie mai ieftină, dar fermierii se plâng că și Apele Române le percep un preț mare pe apa în sine”, a mai spus ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.
Articol publicat in Revista Ferma nr. 176 (1-15 septembrie 2016)






