Şi tare greu ne vine a crede că cineva a pus bani din propriul buzunar pentru a lansa un ghid de informare (public!) în tiraj limitat. E doar un singur exemplu. Şi mai interesantă este reacţia unor funcţionari şi angajaţi ai statului care strâmbă din nas ori de câte ori cineva pomeneşte că ţăranul român nu este informat cu privire la fondurile europene, la termenele pentru depunerea cererilor de finanţare, la subvenţiile care i se cuvin.
Vestite şi mult circulate prin ţară au fost şi sunt caravanele agricole de informare, care au beneficiat, încă din 2006, de fonduri substanţiale. Organizate de direcţiile agricole, de consultanţa agricolă şi, ulterior, cu aportul nemijlocit al APIA, caravanele au trecut prin satele româneşti, făcând, pe bani grei europeni, informare „de doi lei”.
Nu toate caravanele, ce-i drept, s-au lăsat cu semne mari de întrebare şi tot atâtea întrebări fără răspuns. Unele chiar au generat oareşce mişcare în rândul viitorilor beneficiari de finanţări europene sau măcar au trezit un oarecare interes pentru a determina pasul următor: vizita agricultorului la una dintre instituţiile abilitate, fie ca să-şi depună proiectul deja elaborat pe măsura X, fie ca să ceară mai multe informaţii despre fondurile Y, ori pur şi simplu ca să beneficieze de consultanţă gratuită pentru întocmirea unui proiect, aşa cum s-a spus la caravana care-a trecut prin satul lui.
Sigur, nu e uşor să realizezi un proiect, cum nu este uşor să obţii o finanţare nerambursabilă, dar de asta există nişte funcţionari angajaţi să informeze. De indolenţa unor asemenea „profesionişti” v-aţi bucurat mulţi dintre d-voastră, nu-i aşa? Iar dacă o publicaţie sau alta, de specialitate sau nu, scrie despre nemulţumirile agricultorilor şi despre drumurile lungi şi dese de la câmp la instituţiile agricole ale statului, este catalogată drept „presă de scandal”. E deja mult prea des folosită vorba cu „adevărul supără sau doare”, dar când deja un ministru al agriculturii, în speţă ex-ul Dacian Cioloş, recunoaşte (se întâmpla în toamna anului trecut) că ţăranii nu sunt bine primiţi în agenţiile statului şi că slăbiciunea fermierilor vine şi din lipsa lor de unitate, vorbim despre un fenomen grav, pe care, se pare, nimeni nu-şi mai bate capul să-l ţină sub control.
Nu vreau să vă obosesc cu sumele de ordinul milioanelor de euro, bani aruncaţi cu generozitate în buna informare a ţăranului român, pentru că este suficient să ne uităm la rezultatele lamentabile ale acestor caravane, ale sutelor şi milioanelor de pliante, broşuri şi fluturaşi care au împânzit ţara asta în ultimii ani. Cu ce folos? Pe Fermierul şi Sapard s-au depus multe proiecte, ce-i drept, s-au realizat foarte multe investiţii în exploataţiile agricole, e şi mai drept…
Dar de ce nu se face oare acum o campanie de informare a beneficiarilor acestor programe care nu-şi primesc banii (din vina cui oare?), care au credite pe care nu le pot achita, case ipotecate, datorii de nu mai dorm noaptea, să-i învăţăm, de pildă, cum să rămână cu toate la cap sau să le oferim psiho-consultanţă! Haideţi, domnilor de pe la direcţii şi agenţii, nu vă mai bateţi cu pumnul în piept că aţi făcut informări radio şi TV cu nemiluita, că aţi informat producătorii agricoli de doi ani încoace cu privire la sprijinul pentru exploataţiile de semisubzistenţă, de exemplu! Sau cumva informarea asta se face aleatoriu, prin sondaj, ori pe sărite?!
Nu oferim, deocamdată, exemple concrete, dar avem tolba plină şi vom reveni cât de curând cu „mostre” ale campaniilor naţionale denumite generic „caravane de informare agricolă”…
În ceea ce ne priveşte, noi, revista Ferma, dar şi alte publicaţii naţionale de agricultură, ne-am asumat, prin obiectul muncii, rolul de a vă informa. Poate că nu întotdeauna primii, dar întotdeauna din mijlocul dumneavoastră. Şi nu ştiu cum se face, că am bătut ţara asta în lung şi-n lat şi n-am văzut picior de caravană.
Excepţia sunt câţiva oameni (şi profesionişti!) inimoşi, pe care îi admir şi respect, angajaţi la direcţiile agricole, la consultanţă sau la agenţiile de plăţi, primari şi preşedinţi de asociaţii, care se zbat să le aducă ţăranilor agricultori informaţiile de care au nevoie. Păi cum la unii se poate, de cele mai multe ori voluntar, şi la alţii nici pe bani nu li se pare că ar trebui să se deranjeze să-şi facă treaba? Alo, ministerul ce păzeşte?
Ei, dar aici intrăm pe alt teritoriu şi pe alt subiect şi nu spunem nimic deocamdată, că încă mai aşteptăm cuminţi „la coadă” la biroul de presă de la Ministerul Agriculturii, să ne răspundă domnul Sârbu la câteva întrebări. Să tot fie vreo trei luni? Aproape… Pare-se că treaba asta cu comunicarea e tare complicată şi nici nu mai contează că între timp au trecut alţii pe listă în faţa noastră. Stăm şi noi cum aţi stat şi mulţi dintre dumneavoastră la rând, până expiră toate termenele şi apoi om vedea ce facem. Între timp, ne asigurăm că informaţia noastră ajunge la timp, e sigură şi vă ajută cu adevărat în activitatea agricolă.
Revenind la informare, să mai spunem că Ministerul Agriculturii are la dispoziţie câteva sute de milioane de euro pentru componenta de asistenţă tehnică, inclusiv fonduri pentru promovarea finanţărilor de la Uniunea Europeană. Destinatarii informării sunt, cel puţin teoretic, potenţialii beneficiari ai banilor europeni.
Aşteptăm cu interes rezultatele campaniilor de informare 2009. Oricum, anticipând, să spunem, efecte mai puţin demne de lauda de sine a Ministerului, mă tem că „speculaţiile” conform cărora mediul rural nu are parte de informare aşa cum ar trebui şi că banii de informare sunt cheltuiţi fără noimă îşi vor găsi din ce în ce mai mult resurse în realitate.
Dă, Doamne, să nu fie aşa, în fond şi scopul nostru este tot de informare a agriculturii. Şi dacă va veni ziua în care nu mai „culegem” de pe teren tot felul de întâmplări ciudate şi experienţe umilitoare trăite de ţărani pe la instituţiile subordonate ministerului agriculturii, atunci da! Putem spune că n-a trecut degeaba caravana să propovăduiască informaţie agricolă…
