„Eu am deschis primul piaţa volantă din Cluj, în 2010”, povesteşte cu mândrie Vasile Bob în vârstă de 57 de ani, agricultor din comuna clujeană Jucu, prezent în piaţa volantă de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca. Din mai-iunie şi până toamna târziu, în fiecare zi de sâmbătă, între orele 7 şi 15, circa 140 de producători agricoli „îşi dau întâlnire” aici cu consumatorii, într-o relaţie comercială „la prima mână”. În oraş mai funcţionează alte două pieţe volante, în cartierul Gheorgheni – joia, între orele 14-19, şi lângă ştrandul din cartierul Grigorescu, „contestată” de producători din cauza amplasamentului lăturalnic. (…)

Care ar fi preţul corect?
„Dacă ar da un preţ bun, ar vinde orice producător. Până atunci, eşti tentat să vii tu la piaţă… La un produs pe care îl vinde cu 10 lei, să îmi dea 7”, exemplifică domnul Letai, un agricultor din Moldoveneşti, care lucrează alături de soţie cinci hectare de pământ cu legume şi pomi fructiferi. (…)

„Producem mai puţin şi mai bine”
Pe fondul provocărilor cu care se confruntă la vânzare, tendinţa unor producători este de a-şi diminua suprafeţele cultivate: „Preferăm să vindem direct, producem mai puţin şi mai bine; deja de 5-6 ani de când e piaţa volantă oamenii mă ştiu şi pe mine, şi marfa, şi mulţi sunt cei care revin”, relatează Kiss Dezideriu, de 49 de ani, care cultivă roşii şi vinete în solarii, respectiv ardei şi cartofi pe două hectare în câmp, în localitatea Bădeni – comuna Moldoveneşti. Producătorul se laudă cu şapte soiuri de roşii, deoarece gusturile se schimbă: „Acum zece ani voiau roşii tari, acum sunt la modă cele moi”, povesteşte bărbatul, care face exclusiv agricultură deja din anul 1992.
Ce alte nemulţumiri au producătorii care vând în volantele clujene, aflaţi din revista Ferma, ediţia 15-31 august 2017!






