După ce a realizat mai multe proiecte pentru accesarea de fonduri europene, economistul Cătălin Rusu şi-a zis că ar putea să investească, împreună cu mai mulţi prieteni, într-un domeniu inovator – acvacultura. De la idee până la practică a rămas singur în afacere, având drept capital fondurile nerambursabile obţinute în cuantum de 60% şi banii împrumutaţi de la bancă. Proiectul în valoare de 2.460.000 lei a fost realizat prin Programul Operaţional de Pescuit şi finalizat în septembrie 2012. De atunci au trecut aproape şase ani, iar investiţia nu a fost încă amortizată.
Singura păstrăvărie din zona Crivin se află într-o zonă de un pitoresc aparte. Pentru cine este familiarizat cât de cât cu peisajul de la poalele Munţilor Parâng ştie că nu exagerez. Drumul este accesibil, chiar dacă nu e în totalitate asfaltat. De la Peştera Muierilor faci cam cinci minute cu maşina. Dar dacă întrebi de Păstrăvăria Galbenu, ar trebui să găseşti pe cineva care să te îndrume. În fond, o bună parte din peştele crescut aici ajunge în final să fie consumat de către clienţii pensiunilor din zonă. Deşi locuieşte în Craiova, Cătălin Rusu vine destul de des la Baia de Fier. Mai ales după ce a rămas cu un singur angajat la păstrăvărie, care este şi îngrijitor, şi paznic.
Calamitate totală în 2014
Deşi ai crede că acvacultura e treabă uşoară, mai ales când ai acces la o sursă de apă, realitatea e mult mai complexă. „Calitatea şi cantitatea apei înseamnă peste 90 la sută din afacere. În măsura în care o păstrăvărie are apă de calitate, afacerea este bună; în caz contrar problemele sunt multiple. În cazul nostru, captarea este făcută din Râul Galbenu, care izvorăşte de la Rânca. Sunt aproape 20 de kilometri pe care acesta îi parcurge până aici, iar apa nu este întotdeauna curată. Orice activitate în amonte poate avea consecinţe nefaste asupra sănătăţii peştilor”, afirmă antreprenorul. În 2014 s-a confruntat cu un episod extrem, când i-au murit toţi peştii. „Din cauza precipitaţiilor abundente, s-a blocat captarea şi am rămas fără apă câteva zile. Dauna a fost de 130.000 lei. Aveam icre la eclozat, trei populaţii de puiet şi vreo 4 tone de peşte pentru consum, pe care oricum nu am putut să-l valorific din cauză că drumul a fost blocat. Eram sinistrat aici”, îşi aminteşte Cătălin Rusu. De atunci, lucrurile au început să meargă parcă ceva mai bine. Peştele pe care acesta a ales să-l crească, păstrăvul curcubeu, se caracterizează printr-o rezistenţă bună la boli şi adaptabilitate ridicată la influenţa factorilor de mediu. „Păstrăvul indigen nu se comportă foarte bine în activitatea de acvacultură. Este mare consumator de oxigen şi pe turbiditate ridicată a apei are probleme. De aceea am optat pentru păstrăvul curcubeu”, s-a justificat acesta.
Icre daneze, cu un grad ridicat de eclozare
Icrele le achiziţionează tocmai din Danemarca, de la compania AquaSearch ova, iar transportul acestora se realizează cu avionul, în ambalaje speciale, căptuşite cu gheaţă. „În perioada martie-aprilie, când fac eu achiziţiile, preţul este mai mic, în jur de 1.100 euro pentru 100.000 de icre. Este şi perioada optimă a păstrăvului curcubeu în Europa. În perioada de vară-toamnă, icrele sunt aduse din America de Sud, pentru că acolo este primăvară, iar costurile de achiziţie sunt mai mari. Se poate ajunge şi la 1.600 de euro. Ultima dată am cumpărat o cantitate de 150.000 icre. Gradul de eclozare este undeva la 98%, un procent foarte bun. Dacă apa este de calitate, în final se poate ajunge la 80% peşti. Eu sunt undeva la 60%. Pentru că din cauza ploilor, apa are turbiditate mare”, ne-a explicat Cătălin. Acesta dispune de 12 incubatoare, unde icrele se dezvoltă până când, după aproximativ o lună, alevinii sunt transferaţi în cele opt bazine de alevinaj. Ulterior, puietul este transferat în bazinele exterioare.
La o temperatură a apei constantă, între 10 şi 15 grade tot timpul anului, un păstrăv ajunge la maturitate într-un an. În păstrăvăria sa, însă, e nevoie de doi ani. „De obicei, fac prima incubaţie la sfârşitul lunii martie, iar peştele devine bun de consum atingând greutatea de 250 grame undeva în luna decembrie-februarie peste doi ani. Adică peste 18-20 de luni. În momentul de faţă, două bazine sunt pline cu puiet din icrele de anul trecut din martie. Acum păstrăvii au o greutate de vreo 60 grame, la un an şi trei luni de când am achiziţionat icrele. Sunt aproximativ 5.000 de bucăţi. Mai am şi peşte de consum, circa 3.000 de bucăţi, iar în bazinele de alevinaj se găsesc în jur de 80.000-85.000 de bucăţi. Acest peşte va fi bun de consum undeva anul viitor spre toamnă-iarnă”, ne-a mărturisit craioveanul de 54 de ani (vârstă pe care nu o arată defel!).
Saramura, cel mai bun tratament
Fiecare bazin este dotat cu aeratoare care introduc oxigen în sistem. Temperatura apei nu poate fi însă influenţată. Iarna, când aceasta coboară la un grad şi chiar sub, peştii nu prea se hrănesc, deci nu acumulează masă, iar vara, când temperatura apei urcă până la 19 grade apar probleme legate de paraziţi. „Pentru peşti, cel mai mare pericol îl reprezintă Ichthyophthirius multifiliis, un parazit care face probleme deosebite populaţiei de puiet. Tratament medicamentos nu facem la păstrăvul de consum, doar la puiet, dacă e cazul, dar nu prea a fost nevoie până acum. Cel mai la îndemână tratament este soluţia de sare. Printre altele, aceasta ajută la îndepărtarea acelui mucus care se depune pe piele şi dacă peştele este atacat de paraziţi, scapă uşor de ei. Pe de altă parte, dacă vine apa tulbure, se depun pe branhii firicele de praf, care automat sunt curăţate de această saramură”, ne-a explicat Cătălin. Există totuşi o filtrare primară, adică nu intră apa cu toate impurităţile. Dar când vine o cantitate mare, instalaţia nu face faţă. Apa intră în sistem cu un debit de 50 de litri pe secundă! De obicei, problemele apar când se lucrează în amonte, la exploatările forestiere.
Valorificarea producţiei, o mare provocare
Capacitatea maximă de producţie planificată este de 40 de tone pe an. În momentul de faţă este sub 10 tone. Totul depinde însă de cerere. Aşa cum spuneam, principalii săi clienţi sunt pensiunile din Rânca şi Baia de Fier, dar din când în când primeşte comenzi şi din Craiova. „Am avut comenzi şi de la procesatori, dar aceştia s-au învăţat cu un preţ mic. Ne ofereau până în 13 lei pe kilogram. Vina o au şi acei furnizori care nu sunt foarte interesaţi de preţ, cum ar fi Romsilva. La poarta fermei la noi preţul unui kilogram de păstrăv este de 20 lei cu TVA inclus. Pentru cantităţi mai mari, oferim, desigur, şi discount. Se poate coborî până la 18 şi chiar 17 lei/kg. Greutatea medie a unui exemplar pentru consum este de 250 grame. Am făcut livrări şi la 200 sau 230 gr. Fiind singura păstrăvărie din zonă, iar Baia de Fier este o localitate cu mulţi credincioşi, avem o cerere deosebită în perioada sărbătorilor care recomandă consumul de peşte. Şi atunci mă simt cumva nevoit să le vând chiar şi sub greutatea de 250 de grame”, recunoaşte proprietarul păstrăvăriei. A încercat şi varianta de a vinde în supermarketuri, însă marile lanţuri de retail vor să achiziţioneze permament şi la un preţ sub limita de profitabilitate.
Apel către autorităţile locale
Cât de rentabilă este această afacere, ar fi foarte mult de discutat. Cu siguranţă, merită pentru cine are o sursă alternativă de apă. Ideal ar fi captarea unui izvor de suprafaţă, care să nu fie influenţat de factorii de mediu. „Eu am gândit acest business, când am venit în Baia de Fier, ca un mixt de acvacultură şi turism. Zona este absolut superbă, împrejurimile deosebit de ofertante. În 2007, când mi-am înfiinţat firma, se discuta că drumul va fi asfaltat până la poalele Muntelui Păpuşa. Se vorbea că se va construi un telescaun care să urce la Rânca. Ar fi un drum mult mai uşor decât prin Novaci. Am nevoie de sprijinul autorităţilor locale, ca să dezvolte turistic zona. Deocamdată nu pot spune că în aceşti ani mi-a oferit vreo satisfacţie de natură financiară”, recunoaşte Cătălin Rusu uşor resemnat. Pe lângă pescărie, acesta îşi doreşte să deschidă o unitate turistică, cu spaţii de cazare şi restaurant cu specific. Abia atunci vom putea discuta de o afacere. Clădirea din vecinătate ar putea fi transformată în pensiune, după ce iniţial a fost gândită ca spaţiu de procesare primară, cu laborator.
Familia i-a fost în permanenţă un suport moral, chiar dacă nu e prezentă fizic tot timpul lângă el. Investiţia a făcut-o cu pasiune şi de multe ori îl încearcă regretul că poate ar fi putut face altceva cu acei bani.
ÎN LOC DE CONCLUZII
Ca să rentabilizeze această afacere, Cătălin Rusu ar trebui să se gândească serios să investească într-o nouă sursă de apă, cu un surplus de oxigen, pe lângă treaba cu turismul. Chiar şi acea procesare primară de care vorbea la un moment dat poate fi o opţiune de luat în calcul. Păstrăvul afumat este o delicatesă apreciată de mulţi gurmanzi. La nivel de marketing, site-uri de social media precum Facebook pot fi o unealtă de promovare extrem de eficientă pentru un astfel de business.
Cătălin Rusu: „Calitatea păstrăvului la Baia de Fier este deosebită. Are un gust aparte. Asta şi datorită faptului că este crescut în condiţii speciale şi peştele atinge maturitatea în doi ani”.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 14/219 (ediţia 15-31 august 2018)
