Compania Klastorf pune la dispoziţia fermierilor din legumicultură, viticultură, pomicultură, culturi în câmp sau în sere produsele necesare pentru culturile ecologice.
• Fertilizare BIO. Pentru realizarea de culturi cu rezultate bune şi producţii de calitate, plantele au nevoie de fertilizări prin apa de irigare şi de fertilizări foliare pe toată perioada lor de dezvoltare. Fertilizarea se face în baza unui plan stabilit de specialişti.
Pentru fertilizarea de bază se aplică înainte de semănat sau de plantare îngrăşăminte organice peletate (Guanito, Montera, Dix 10, Phenix) şi cele care conţin microorganisme benefice (Italpollina).
În timpul vegetaţiei se administrează îngrăşăminte prin apa de irigare, în funcţie de nevoile plantelor şi de stadiul de vegetaţie (Oasi life, Quik-link, Furia). În cazul unor carenţe de microelemente se aplică foliar substanţe ce conţin aceste microelemente: MYR, Green Code. Pentru o dezvoltare armonioasă a plantelor, se utilizează foliar biostimulatori (Auxim, Trainer, Lyso Amin).
• Protecţia plantelor. Combaterea prin metode biologice presupune utilizarea unor prădători (insecte, bacterii etc.) împotriva dăunătorilor din culturile agricole sau produse (omologate BIO) pentru creşterea rezistenţei plantelor la boli şi la dăunători. Prădătorii sunt benefici, consumă dăunătorii şi menţin populaţia acestora sub pragul de dăunare. Cei mai utilizaţi sunt: Macrolophus, Orius şi Swirskii. Pentru boli pot fi utilizate produse omologate care se aplică foliar, precum Shore (viroze), Red Bloc (bacterioze, botritis), Rizokil Simplex (ciuperci de sol). O altă metodă este creşterea rezistenţei plantei la atacul dăunătorilor prin aplicarea foliară a unor produse (BMV, Cladus, Inbi White, Boundary, Fence) special create în acest sens. Alegerea corectă a produselor utilizate trebuie facută de către specialişti.
Gheorghe SIMA
Articol publicat în revista Ferma nr. 18/245 (ediţia 15-30 octombrie 2019)