În sectorul de creştere a ovinelor, în ultimii ani, s-a accentuat deficitul de forţă de muncă, iar majoritatea (80%) celor care mai lucrează au vârsta de peste 50 ani. Mulţi păstori tineri, proveniţi din zonele tradiţionale, îngrijesc oile, mai cu seamă, în Spania, Italia, Franţa, Anglia sau Irlanda. În România s-a instalat, aşadar, un fenomen de ”forfecare”, un paradox: în ciuda cererii tot mai mari de carne şi de lapte de oaie pe piaţa internă şi externă, vedem că păstorii pricepuţi, dispuşi să se angajeze la oi, sunt o raritate.
Ce este de făcut? Pentru a suplini acest deficit, trebuie aplicate activităţi ce uşurează munca şi măresc productivitatea.

Durata sezonului de păşunat şi refacerea covorului ierbos

Pe parcursul unui an, în România, perioada de stabulaţie a oilor este de 3-4 luni în zonele de şes şi de 5-6 luni în zonele de deal şi de munte. Rezultă că ovinele sunt întreţinute o perioadă mai lungă pe păşune comparativ cu stabulaţia.
Primăvara, în zona de şes, păşunatul pe pajişti cultivate (temporare) începe între 7 şi 10 aprilie, iar pe cele naturale între 15 şi 20 aprilie şi durează până la începutul lunii noiembrie. În zonele de deal şi premontane, iarba ajunge la înălţimea optimă cu 2-3 săptămâni mai târziu. Este foarte important ca între ultimul păşunat şi căderea zăpezii să treacă 2 săptămâni de odihnă şi de refacere a păşunii, necesară plantelor pentru acumularea rezervelor de iarnă. Aceste rezerve asigură o vigoare şi susţin intrarea plantelor în vegetaţie mai repede la începutul primăverii.
Ovinele se aduc pe păşune când înălţimea covorului de iarbă este de 8-10 cm şi se scot dacă înălţimea ierbii scade la 3-4 cm (după INRA). În funcţie de condiţiile climatice şi de fertilitatea solului, perioada de refacere durează de la 4 până la de 6 ori mai mult decât păşunatul.

Îngrădirea păşunii: 3 condiţii obligatorii

Ţinând cont de deficitul de forţă de muncă, administrarea cea mai eficientă a unei păşuni se face prin practicarea sistematică a păşunatului, care necesită parcelarea suprafeţei de păşune şi îngrădirea parcelelor. Însă sunt necesare 3 condiţii:
1. Păşunatul pe parcele (tarlale) îngrădite cu plasă specială sau gard electric este foarte uşor de aplicat, dar necesită la început investiţii mari, care însă se recuperează în timp scurt.
2. E nevoie şi de concesionarea/arendarea păşunii pe o perioadă cât mai lungă.
3. O altă condiţie esenţială este situaţia juridică a pajiştii. Dacă pajiştea este concesionată/arendată pe o perioadă de 7-10 ani (conform Legii 86), se recomandă împrejmuirea parcelelor de păşune cu gard electric, iar dacă este proprietate personală, cu plasă specială de sârmă cu ochiuri variabile de la 10-12 cm jos şi 15 cm în partea de sus, o înălţime de 1-1,2 m şi o distanţă între stâlpi de 4-6 m.

Păşunatul raţional: 2 variante

Păşunatul prin rotaţie se face succesiv, pentru o turmă fiind necesare în medie 6 parcele, din care 1 se păşunează şi 5 sunt în refacere. Primăvara, viteza de regenerare este mai mare (18-20 zile, faţă de 28-30 zile vara) şi surplusul de iarbă se coseşte pentru fân.
Păşunatul raţional la ovine se practică în două variante: păşunatul pe parcele şi păşunatul limitat (dozat) pe o parcelă, pentru a evita consumul numai al unor plante, de regulă leguminoase şi graminee cu talie mică, şi călcarea ierbii.
1. Păşunatul dozat se realizează fie prin menţinerea frontului de păşunat cu un câine dresat, fie prin montarea unui gard electric în interiorul parcelei, care zilnic se amplasează să delimiteze o suprafaţă necesară pentru consumul de iarbă necesar (8 kg iarbă/oaie) pe turmă.
2. Păşunatul pe parcele se practică prin împărţirea suprafeţelor de păşune în 5-7 parcele.
Suprafaţa unei parcele trebuie să asigure consumul de iarbă pe o perioadă de 4-6 zile.
Păşunatul raţional pe parcele are o serie de avantaje:
• creşte semnificativ productivitatea muncii: un cioban poate supraveghea uşor o mie de oi;
• plantele de pe parcelă au timpul necesar, în perioada de odihnă de 20-25 zile, pentru refacere după păşunat;
• prin acţiunea razelor ultraviolete, care au acţiune sterilizantă, 95-98% din agenţii patogeni pentru ovine sunt neutralizaţi;
• lăstarii plantelor regenerează mai bine;
• producţia de masă verde pe ciclu de păşunat este mai mare;
• capacitatea de păşunat (încărcătura de animale) creşte la 1,5-3 UVM (unităţi vită mare), revenind 10-20 oi/ha (o oaie = 0,15 UVM);
• se asigură protecţia ovinelor împotriva animalelor prădătoare.

Pe păşunile cultivate

În cazul păşunilor temporare, în primul an şi la primul ciclu de vegetaţie se aplică o cosire pentru a facilita o mai bună consolidare a rădăcinilor plantelor şi apoi, la ciclurile următoare, se păşunează cu tineret ovin sau se asigură o încărcătură mai mică cu oi adulte.
Pe pajiştile cultivate în zona de şes, luncă şi chiar depresionare se pot organiza 6 cicluri de păşunat, orientativ, cu o producţie anuală de masă verde de: 25% ciclul I; 30% ciclul II; 20% ciclul III; 5% ciclul IV, 10% ciclul V; 10% ciclul VI.

Care sunt costurile?

Orientativ, vă prezentăm costurile de înfiinţare pentru 500 de oi cu miei mari, la o variantă cu 6 parcele îngrădite de câte 10 ha fiecare, cu dimensiunile de 316 x 316 m, aşezate câte trei spate în spate, revenind un perimetru de îngrădire de 2844 m (316 x 9 m) pe lungime şi 2528 m pe lăţime (632 x 4), cu un total de 5372 m.
Costurile sunt diferite. Dacă se optează pentru gard electric cu 3 fire (revenind 16.116 m fir), investiţia va costa 10.000 lei, iar cu două fire – 7000 lei (600 lei pentru 1000 m fir; panou solar, baterie generator de impus, 100 izolatori) plus stâlpii.
Dacă se preferă împrejmuirea cu gard special de plasă de sârmă, investiţia ajunge la circa 5500 de euro (1 euro/m de gard + stâlpii de susţinere), cu un total de 27.000 lei, dar este mai sigură şi se poate practica monta în harem fără riscul de evadare a berbecului din parcela îngrădită.
Click AICI şi citeşte şi alte articole despre organizarea şi desfăşurarea păşunatului raţional!

MADR ar trebui să sprijine cu specialişti aplicarea amenajamentelor pastorale şi să subvenţioneze cu cel puţin 50% parcelarea păşunilor cu garduri!

un articol de
IOAN PĂDEANU
USAMVB Timişoara