Păioasele încheie un nou ciclu de producţie - Revista Ferma
4 minute de citit

Păioasele încheie un nou ciclu de producţie

sigla kws m Păioasele încheie un nou ciclu de producţie

Doar printr-o reglare corectă, combinele pot salva procente bune din recoltă, iar agricultorii care au depozite amenajate corespunzător mizează pe posibilitatea de a se feri de politicile traderilor şi pot spera la venituri suplimentare. Din păcate, doar unii agricultori pot interveni în fluxul post-recoltare, însă şansa celor mai mulţi este creşterea producţiei din câmp.

Experienţa şi expertiza fermierilor noştri, de netăgăduit, ca şi consultanţa tuturor celor implicaţi în producţia agricolă, trebuie să contribuie la obţinerea performanţei. KWS Seminţe susţine cultivatorii de cereale de toamnă, nu doar prin oferta de soiuri deosebit de valoroase – de grâu (Exotic, Cubus, Solehio, Zephyr, Calisol) şi de orz (Fridericus) -, ci şi prin suportul tehnic asigurat de specialiştii săi.

 

Încă mai putem stimula potenţialul productiv

Înflorirea şi formarea bobului la grâu şi la orz au fost mai timpurii în acest an, iar ploile recente susţin o umplere excelentă a boabelor. Acolo unde suportul mineral este suficient iar plantele sunt în stare de productivitate maximă, producţiile la cerealele de toamnă se vor poziţiona în zona recordurilor.

După fecundare, timp de 30-40 zile planta acumulează elemente nutritive, începând cu cele proteice; prin urmare se recomandă administrarea de îngrăşăminte pe bază de azot (pe un fond hidric favorabil) înainte sau imediat după faza de burduf. Suplimentarea nivelului de fertilizare cu un aport de îngrăşăminte, pe cale foliară, odată cu aplicarea fungicidelor, este aproape obligatorie în condiţiile acestui an.

Pentru o recoltă bogată şi de calitate, aparatul foliar al plantelor trebuie să rămână cât mai mult timp verde şi curat de boli, pentru fotosinteză, proces la care participă toate părţile verzi ale plantei, iar pe măsură ce se avansează spre maturitate, creşte rolul tulpinii şi al inflorescenţei în asigurarea asimilatelor destinate umplerii boabelor.

Deci, în prima parte a lunii iunie se asigură toate condiţiilor necesare menţinerii plantelor verzi cât mai mult timp.

 

Sănătatea spicului

Dacă până acum densităţile superioare au impus prevenirea şi combaterea bolilor foliare, spre finalul vegetaţiei, atenţia trebuie mutată spre sănătatea spicului, prin protejarea lui împotriva bolilor şi dăunătorilor. Cele mai serioase boli ale spicului sunt septorioza (Septoria nodorum) şi fuzarioza (Fusarium spp.) Şi infecţiile foliare de septoria sunt sursă de îmbolnăvire pentru spice.

În caz de atac puternic, spicele de grâu pot fi cuprinse în totalitate de boală, rezultând boabe şiştave, cu masa a o mie de boabe şi germinaţia reduse. Ciuperca supravieţuieşte de la un an la altul în resturi vegetale, samulastră şi în sămânţele infectate sau pe alte graminee sensibile. Se începe cu tratarea aparatului foliar cu fungicide care controlează patogenul.

Cea mai periculoasă este fuzarioza spicelor (arsura, înroşirea sau albirea spicelor). Infecţiile cu această ciupercă pot contamina recoltele cu micotoxine, periclitând securitatea alimentară. Simptomele bolii apar pe spice şi pe porţiunea de tulpină situată imediat sub spic. Spicele infectate devin mai moi, apoi îşi pierd clorofila, se albesc treptat şi se usucă. Ele rămân mai mici şi erecte, comparativ cu cele sănătoase. Boala poate cuprinde spicul parţial sau în întregime.

Dacă atacul apare înainte de înflorire, spicele rămân seci, iar când se produce după înflorire, intervine şiştăvirea boabelor. Boabele din spiculeţele albite sunt zbârcite, de culoare albicioasă, mată, şi mai mici decât cele din porţiunile neinfectate ale spicului. Masa a o mie de boabe infectate este mult mai scăzută şi, de regulă, aceste boabe nu germinează, fiind şi cele mai periculoase pentru transmiterea bolii în câmp. Infecţiile sunt favorizate de ploile frecvente din perioada de la înspicare până la înflorire.

Recoltele superioare – care sunt în managementul fermierilor, precum şi preţurile de achiziţie – prin care traderii va trebui să demonstreze că înţeleg faptul că bunăstarea fermierilor este şi bunăstarea lor, pot face în aşa fel încât 2014 să fie startul unui nou început în agricultura noastră, un sector economic atât de încercat.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×