Oltenii au ieşit pe piaţă cu tomate! Cât este preţul la angro? - Revista Ferma
2 minute de citit

Oltenii au ieşit pe piaţă cu tomate! Cât este preţul la angro?

„Am început prima recoltare săptămâna trecută, joi 16 aprilie, cu 100 de kilograme de roşii, să testez piaţa. Am vândut bine la 18 lei kilogramul, preţ de engro. Clienţii au fost din Slatina. Ieri, (21 aprilie), am ieşit cu o tonă jumătate! Preţul a scăzut la 15 lei kilogramul. Au venit de mi-au luat trufandalele cumpărători din Sibiu, Braşov, Tg.Mureş”, a declarat pentru Revista Ferma Simon Idita, primul legumicultor din Pleşoiu care a început recoltarea la tomate. La o zi-două, l-a urmat alţi cultivatori din Izbiceni şi Grădinari.

Programul Tomata va fi realizat ca şi în anii trecuţi
Simon Idita spune că „treaba pe care mi-am ales-o este foarte riscantă; preţurile sunt volatile, se schimbă nu numai de la o zi la alta, ci şi de dimineaţă şi până seara!” şi nu ştie dacă, la final de sezon, îşi va scoate cheltuielile făcute. La 10 lei/kg este pe zero cu costurile de producţie, mai jos trebuie să se orienteze spre altceva!  
În ferma lui de la Pleşoiu are patru solarii modernizate cu centrale termice pe bază de combustibil solid şi convertoare de căldură. La începutul lunii decembrie a semănat şi pe 1 februarie a plantat în solar 20 mii de fire de răsad. Hibrizii sunt bulgăreşti – Paris şi Prekos – nu atât de productivi, în schimb au fructele gustoase, apreciate de consumatori. De aici încolo va recolta o lună şi jumătate, în jur de 25 tone de roşii.

Cultivatorul s-a înscris în Programul Tomata, a depus actele la Direcţia Agricolă şi aşteaptă să vină controlul. A beneficiat de subvenţie de trei ani, de când a început schema de ajutor de minimis pentru tomate.

oltenii cu rosii tomata_b

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →