Oierii cer reglementarea situaţiei păşunilor comunale - Revista Ferma
5 minute de citit

Oierii cer reglementarea situaţiei păşunilor comunale

pag 19 pajiste m Oierii cer reglementarea situaţiei păşunilor comunale

Ministerul Agriculturii ne sprijină, însă pentru elaborarea formei
finale a proiectului trebuie să ne întâlnim şi cu reprezentanţii
Ministerului Administraţiei şi Internelor, care să ne comunice
pretenţiile lor în schimbul cedării dreptului de folosinţă a păşunilor,
precum şi perioada minimă pentru care se poate închiria păşunea”, ne-a
explicat Ion Cîmpian, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi
Caprine “Romovis”.

Prezenţi la Conferinţa Naţională a Federaţiei „Agrostar”, susţinută în
ziua de 12 iunie, la Sinaia, reprezentanţii crescătorilor de ovine au
înmânat ministrului agriculturii Ilie Sârbu, propunerile lor pentru
elaborarea Ordinului privind păşunile.

Plata unică pe suprafaţă să meargă la crescători!

Principalele solicitări ale oierilor sunt ca primăriile să nu mai poată beneficia de subvenţia pe suprafaţă, închirierea să se facă pe o perioadă de minim cinci ani, iar destinaţia păşunilor să nu poată fi modificată. “Cine exploatează păşunea, trebuie să o şi întreţină, prin urmare acela va fi şi beneficiarul subvenţiei.

Păşunile au aparţinut întotdeauna domeniului public, însă unele primării le-au trecut în cel privat. Nu putem cere ca păşunea să treacă în administrarea asociaţiilor, fiind proprietate publică, ci doar ca primăriile să nu le mai treacă în domeniul privat, schimbându-le destinaţia. În legea zootehniei se precizează că schimbarea destinaţiei suprafeţelor de păşune sau de pădure atrage după sine pedeapsa penală.

Din păcate, legile sunt interpretabile. De aceea, o altă cerere este modificarea punct cu punct a acestei legi”, ne-a precizat Andrei Marcel, preşedinte al Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine şi proaspăt ales vicepreşedinte în cadrul Federaţiei „Agrostar”. 

O altă situaţie pe care oierii doresc să o clarifice cu Ministerul Agriculturii se referă la modul de concesionare a păşunilor, în special în zonele montane, unde se percep taxe duble sau triple de închiriere. “Sunt cazuri în care primăria închiriază suprafeţe muntoase unor proprietari cu 20 de oi, care subînchiriază păşunea mai departe, beneficiind atât de plăţile de agromediu, cât şi de taxe de închiriere”, a adăugat Andrei Marcel.

ULTIMA ORĂ

Memorandumul privind măsurile necesare pentru asigurarea unor mai bune reglementări şi funcţionări a sectorului agricol, aprobat la şedinţa de Guvern de duminică, 14 iunie, a.c., face referire la situaţia păşunilor şi la posibilitatea concesionării acestora de către crescătorii de animale, astfel încât aceştia să îşi poată desfăşura activitatea şi să poată realiza investiţiile care necesită o perioadă mai îndelungată de timp.

Mai exact, ultima prevedere a documentului stabileşte că primăriile, respectiv consiliile locale, vor pune păşunile la dispoziţia crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice, precum şi formelor asociative ale crescătorilor de animale, legal constituite, a căror activitate este înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor.

S-a înfiinţat Societatea Română de Pajişti

În data de 12 iunie a.c. s-a constituit „Societatea Română de Pajişti”, la iniţiativa următorilor membri fondatori: prof.dr. Neculai Dragomir (USAMVB Timişoara), conf.dr. Costel Samuil (USAMV Iaşi), prof.dr. Alexandru Moisuc (USAMVB Timişoara), dr.ing. Iosif Razec (ICDP Braşov), prof.dr. Ioan Rotar (USAMVB Timişoara), dr.ing. Teodor Maruşca (ICDP Braşov), prof.dr. Mirela-Roxana Vidican (USAMV Cluj), prof.dr. Vasile Vîntu (USAMV Iaşi). Sediul societăţii este la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, camera 46.

Asociaţia „Societatea Română de Pajişti” nu are scop lucrativ, este neguvernamentală, apolitică, non-profit şi independentă, nesubordonată vreunei alte persoane juridice.

Obiective

• dezvoltarea bunelor practici în organizarea, desfăşurarea şi sprijinirea de activităţi pentru cunoaşterea, îmbunătăţirea şi gestionarea durabilă a fondului pastoral românesc;

• crearea de noi cultivare cu performanţe biologice şi calitative superioare;

• perfecţionarea tehnologiilor de cultură şi de conservare la plantele furajere;

• diseminarea cunoştinţelor în domeniu la standarde europene către cei care produc, utilizează sau monitorizează resursele furajere în condiţii de eficienţă economică şi ecologică superioară;

• acţionează în sprijinul dezvoltării bazei furajere la standarde calitative corespunzătoare pentru optimizarea creşterii animalelor în România, în concordanţă cu cerinţele de piaţă;

• dezvoltarea de activităţi de cercetare-dezvoltare la nivel de excelenţă în domeniul pajiştilor şi culturilor furajere.

Cine poate să adere?

Membru al acestei societăţi poate fi orice persoană fizică având 18 ani împliniţi sau orice persoană juridică, în condiţiile în care au preocupări în domeniul pajiştilor şi al culturilor furajere, precum şi în domenii adiacente acestora: insistuţii de învăţământ superior şi secundar, institute şi staţiuni de cercetare agricolă, specialişti agricoli, fermieri, societăţi şi asociaţii agricole, societăţi comerciale interesate în producerea, conservarea şi folosirea eficientă a furajelor.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →