Paradoxurile agricole sunt vizibile la tot pasul şi am pomenit de multe ori despre ele. De tot atâtea ori, nimeni nu a făcut nimic la nivel de decizie pentru a sălta România niţel mai sus în topuri. Adică să nu mai fim tot noi ăia care prind coada…
Aş aminti totuşi irigaţiile. Nu de alta, dar după boabele din ştiuleţi, e şi subiect preferat de Ministrul Agriculturii. Daea e la butoane şi monitorizează investiţiile în infrastructură. Aşa a declarat, recent. Care investiţii, numai ei ştiu, că în teren setea e mare şi din ce în ce mai mare. În timp ce unii blamează „vechea moştenire” şi spun că structura comunistă e ineficientă şi nu merită modernizarea, alţii spun că e mai bine decât nimic. Eu zic că suntem totuşi prea săraci şi cu un buget prea mic pentru a ne permite cârpeli şi lucruri de mântuială. Ca mine spun şi alţii, că dară nu sunt singura gânditoare de pe arătură… Cam atât cu irigaţiile, până la următorul „plan strategic”!
Teoretic, la sfârşit de septembrie ar trebui să numărăm roadele şi să socotim câştigurile. Nu prea avem nici de unele, nici de altele. Paradoxal, nu-i aşa? Că doar avem cu ce. Am sărit şi din topul grânarilor Europei, dar zice Ministerul că avem cu se să ne facem pâinea la anu’. Dacă nu, o importăm, ce-i mare lucru? Doar la asta ne pricepem de rupem topurile în UE.
Până una alta, vin scumpirile peste noi mai ceva ca seceta din vară. Materiile prime, energia, combustibilii generează deja costuri de producţie duble şi triple. Ambalajele s-au scumpit cu peste 15 procente şi e doar începutul. Rezultatul? Vom găsi la raft din ce în ce mai puţine branduri, adică va dispărea diversitatea de brânzeturi, spre exemplu. Impactul preţului per kg produs finit e considerabil iar viitorul se anunţă negru pentru toată lumea: consumator, procesator, fermier, avertizează Dorin Cojocaru, preşedintele APRIL. O bombă cu ceas care nu pare departe de a fi declanşată. Abia atunci va fi cu adevărat vai şi-amar!
Laptele, pâinea, carnea vor lipsi din ce în ce mai mult din coşul zilnic şi, ce-i mai rău, se pare că nici nu prea vom avea de unde alege.
Prezent la târgul Agromalim de la Arad, Ministrul Agriculturii se declara optimist. Pe ce realitate paralelă se bazează sau cifre de care noi nu avem habar, cine ştie? Agricultura merge înainte, desigur, dar la ce costuri şi cine va da banii?
Cât ne mai ţin frâiele? Probabil că nu mult. Vine 2023 iar restricţiile impuse de Pactul Verde vor declanşa noi paradoxuri. De data aceasta, ne vor arde rău la buzunar, producători şi consumatori deopotrivă. Pregătiţi de noi provocări?
NICOLETA DRAGOMIR
Redactor-şef Ferma Clasic
Ferma Media Grup
nicoleta@revista-ferma.ro