Conform autorizaţiei temporare, companiile vor comercializa produsul numai agenţilor economici care fac dovada că tratamentul va fi efectuat în instalaţii profesionale cu personal calificat.
Este interzisă deţinerea stocurilor de produs sau seminţe tratate după expirarea celor 105 zile (16.05.2017).
Etichetele de pe sacii de seminţe tratate trebuie să respecte condiţiile impuse de legislaţia Europeană privind etichetarea seminţelor tratate cu produse de protecţia plantelor (art. 49 (4) al Regulamentului (CE) nr.1107/2009.
Autoritatea competentă (MADR) prin agenţiile fitosanitare va realiza controale la staţiile de tratament şi în ferme pentru aplicarea măsurilor impuse în autorizaţie.
Este menţionat ca însămânţarea să se efectueze cu semănători dotate cu echipamente care să asigure reducerea riscului, respectând buna practică agricolă.
Autorizarea temporară permite fermierilor să poată folosi seminţele tratate cu acest produs până la dată de 16.05.2017.