Fermierii şi organizaţii ale agricultorilor acuză: Ministrul Agriculturii Adrian Oros este “incompetent!”, pentru că nu face mai nimic pentru a rezolva din problemele agriculturii.
Pe de altă parte, parlamentarii au dezbătut o moţiune simplă intitulată „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător – ministrul Adrian Nechita Oros”.
Minciună şi dezinformare
Adrian Oros va rămâne în istorie ca ministrul care a votat împotriva producătorilor agricoli, susţinând că banii destinaţi despăgubirilor pentru culturile din primăvara anului 2020 afectate de secetă, ce vizează peste 80.000 de fermieri, nu ar exista, deşi i-a promis.
Despre minciunile şi dezinformările lui Oros s-a vorbit destul. Anul trecut, ministrul anunţa triumfal că are proiectul de ordonanţă gata făcut privind despăgubirile şi că a trimis la C.E. schema de ajutor de stat. De asemenea, a susţinut că printr-o Ordonanţă Militară va fi reluată vânătoarea mistreţilor; că va fi dat un proiect de OUG pentru amânarea ratelor la bănci; lucruri care nu s-au întâmplat.
De râsul Uniunii Europene
Una dintre cele mai sfidătoare măsuri sub ministeriatul lui Oros luate împotriva fermierilor este diminuarea cu 50% a ANT pentru sectorul vegetal şi zootehnic, România ajungând de râsul Uniunii Europene cu un euro ajutor pe cap de vacă!
Agricultura traversează cea mai neagră perioadă, lucru cauzat nu numai de pandemie sau secetă, ci de incompetenţă şi amatorism. Habarnismul lui Adrian Oros reiese limpede din declaraţia la o conferinţă organizată de Curs de Guvernare. „Dar ne-am întrebat de multe ori şi noi ce face Polonia de reuşeşte să aducă carnea de pui în magazine, în România, la un preţ, când producătorii noştri, care sunt competitivi pentru că folosesc cele mai noi tehnologii, nu reuşesc să aibă preţul de producţie”! Aşadar, ministrul Agriculturii NU ŞTIE cum de pot alţii? În final spun doar atât: “O ţară fără pâine e o ţară fără mâine!”
foto: canva.com
PROTEST CU SUTE DE TRACTOARE
5 ani cu producţii normale le-ar trebui agricultorilor ca să îşi revină după dezastrul lăsat de seceta din anul precedent. Nimeni nu pare să le asculte păsurile. Aşadar, fermierii din regiunea Moldovei au declanşat ample acţiuni de protest.
Petronela Cotea Mihai, corespondent al revistei Ferma în Moldova, ne oferă, în ediţia viitoare, detalii despre semnalele disperate ale fermierilor afectaţi de seceta din 2020! Click AICI şi vezi cum s-au desfăşurat protestele!
un articol de
MARIAN MUŞAT