O idee „la cheie” - Depozite frig de la stat - Revista Ferma
5 minute de citit

O idee „la cheie” – Depozite frig de la stat

costica hancu administrator muncostmar m O idee „la cheie” - Depozite frig de la stat

În luna martie a anului trecut, s-a înfiinţat grupul de producători agricoli Muncostmar Grup SRL din comuna gălăţeană Tudor Vladimirescu, constituit prin acordul de voinţă al celor opt membri: o persoană juridică şi alte şapte persoane fizice. Domeniul: legume-fructe.

Imediat, s-a lucrat la planul de recunoaştere din partea Ministerului Agriculturii. Aşa se face că după numai câteva luni, la data de 16 septembrie 2011, grupul a primit avizul de recunoaştere preliminară.


Livada calamitată

A fost greu, multă hârţogăraie, de parcă instituţiile statului puneau special beţe-n roate celor care vor să se asocieze! Grupul de producători lucrează o suprafaţă de 93 ha, din care 36 de livadă. Şi pentru că n-a fost de ajuns stresul, iată că la începutul lunii iunie 2011, livada a fost calamitată în proporţie de 98 la sută, în urma unei ploi torenţiale cu grindină cât oul de porumbel. Noroc că a fost asigurată, iar fermierii aşteaptă acum ceva despăgubiri.

 

Recoltele bune ale unui tânăr „artizan”

Grupul Muncostmar a obţinut recolte bune la legume. Spre exemplu, roşiile pentru industrializare au dat o producţie de peste 25 tone/ha, pepenii verzi – 40 tone/ha, cei  galbeni – 25 de tone/ha, sfecla roşie – 30 tone/ha, ridichile negre – 25 tone/ha, ceapa – o medie de 40 tone/ha.

Până la data recunoaşterii, grupul a realizat o producţie în valoare totală de peste 2 miliarde lei vechi. „Artizanul” acestora este un tânăr specialist, Nelu Chiriac, absolvent al Agronomiei la Iaşi.

 

Grădina cu staţia de pompare la poartă

Grădina de legume este aşezată lângă râul Siret. Nu vor fi probleme cu apa. Mai ales că, la Tudor Vladimirescu, a fost înfiinţată  OUAI Vladimireşti, care are în exploatare şi un plot pentru irigaţii. Anul trecut o normă de udare a costat undeva la 1,7 milioane lei vechi.

Subvenţii întârziate, credite cu dobânzi împovărătoare

„Avem o excelentă colaborare cu Kaufland, este receptiv, serios la plată, pretenţios la calitate, aşa cum este şi normal, iar preţurile practicate sunt bune pentru noi. Zilele acestea, vom încheia contracte de livrare cu Contec Foods pentru ceapă şi roşiile produse pentru industrializare”, ne-a declarat Costică Hâncu, unul dintre cei doi administratori ai grupului de producători.

Omul, trecut de prima tinereţe, a lucrat numai printre hârtii de când se ştie. Este nemulţumit de faptul că preţurile la imputuri, la motorină sunt impuse, iar la valorificarea produselor nu se mai ţine cont deloc de cheltuielile făcute.

„Subvenţiile vin cu întârziere, trebuie să angajăm credite, plătim dobânzi la împrumuturi bancare. Se măresc costurile de producţie. Nu se mai ţine cont de rata inflaţiei, motorina s-a scumpit cu 1 leu pe litru în ultimele luni”, a adăugat acesta.

 

Depozit de aproape 3 milioane de euro

Grupul de producători agricoli Muncostmar şi-a propus să realizeze, până în 2015, un depozit frig ultramodern, cu o capacitate totală de 1.900 tone. Terenul există, este concesionat de la un membru fondator, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la 2,8 milioane de euro.

Costică Hâncu are o propunere care, în opinia lui, ar putea „dezgheţa”, oarecum, activitatea în domeniu. „Poate ar fi mai bine ca din fondurile europene şi din contribuţia de la buget, statul să construiască depozite frig „la cheie” pentru grupurile de producători care sunt interesate şi care au capacitatea de producţie să le ţină pline.

Din recolta realizată şi valorificată prin grup s-ar putea amortiza întreaga investiţie. S-ar putea merge chiar şi pe ideea de a renunţa la sprijinul financiar pentru grupul de producători acordat în anii de implementare a proiectului”. Iată o sugestie care ar putea fi luată în seamă!

 

INFO

RECUNOAŞTERE
Trei noi grupuri de producători

La sfârşitul anului trecut, trei noi grupuri de producători din judeţul Galaţi, din sectorul de legume – fructe, au primit avizele de recunoaştere din partea Ministerului Agriculturii, şi anume: Axerom Grup SRL, Dinamic Leg SRL şi Muncostmar Grup SRL. Aceste trei noi structuri asociative se adaugă celorlalte şapte existente.

Tot anul trecut, la nivel de ţară, Ministerul Agriculturii a retras avizele de recunoaştere pentru 45 de grupuri de producători şi s-au emis două decizii de suspendare. La Galaţi, pe motiv de neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute în dosarele de recunoaştere, MADR a emis trei decizii de retragere a avizului pentru tot atâtea grupuri de producători din sectorul horticol (Societatea Agricolă Legume-Fructe Matca, “Best Vegetables Import-Export” SRL Galaţi şi Compil DCA SA din Tecuci) şi una de suspendare – “Agroleg Grup” SRL Galaţi – pentru aceleaşi motive.

Potrivit datelor MADR, la nivel naţional, sunt înregistrate aproximativ 170 de grupuri şi organizaţii de producători agricoli recunoscute, din mai multe domenii agricole.
Judeţele Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara şi Mehedinţi nu au nici o astfel de structură asociativă recunoscută de MADR.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Citește mai multe știri →