Așa i-am cunoscut și eu, într-o zi ploioasă de februarie. Vântul răvășea marginea prelatei, dar Maria Stângu și mama ei nu se sinchiseau. Ba, aveau și treabă, fiindcă mașinile opreau și nici un șofer nu pleca cu mâna goală.
Rădăcini vâlcene
Povestea pomicultorilor noștri începe cu zeci de ani în urmă, când un băiat dintr-un sat vâlcean a venit la fermele din podișul Sibiului să caute de lucru. S-a oprit la Slimnic și s-a angajat ca muncitor zilier în livezile din împrejurimi. Pe tânăr îl chema Ștefan Drăgușin. S-a apucat de treabă. A muncit și a învățat acolo, printre pomi. A ajuns șef de brigadă, apoi șef de fermă. S-a căsătorit tot cu o olteancă, una dintre tinerele sosite să facă un ban muncind la IAS-ul din localitate. Ștefan Drăgușin a decedat anul trecut, după ce reușise să pună pe picioare o frumoasă fermă pomicolă, renăscută din cenușa fostului IAS. De afacere se ocupă în prezent soția lui și cei trei copii. Maria, căsătorită Stângu, este una dintre fiice. ”Tata a cumpărat teren, dar a mai luat și în arendă. Avem în prezent 40 de ha, cultivate în principal cu măr, dar mai avem și cireș. Ca soiuri, avem Ionathan, îi merge foarte bine aici. Mai cultivăm și Florina, Idared, Golden Auriu”, explică Maria Stângu.
Vântul rece pătrunde sub copertina adăpostului. Sacii cu mere stau răzimați unul de altul. Șoferii opresc, dau banii și iau sacul dorit. Par să fie clienți vechi. ”Lucrăm noi, în familie. Mama, eu, cealaltă soră și fratele nostru. Noi ne ocupăm de tot, de la tratamente până la vânzare. Sigur, apelăm și la muncitori sezonieri când sunt lucrări mari, dar grija fermei o purtăm noi, membrii familiei. Am făcut totul cu puterile noastre, nu am accesat bani europeni. Nu am absolut nimic împotriva fondurilor europene, dar mie mi s-a părut foarte complicat demersul necesar”, adaugă Maria.
Sucul de mere
Cum a fost recolta anul trecut? Maria spune că mulțumitoare. Acum doi ani a fost mai slabă, din cauza fluctuațiilor climatice. Încălzirile bruște, în perioada de repaus vegetativ, au fost urmate de răciri stresante pentru pomii ”păcăliți” înainte de temperaturile ridicate. Verile secetoase au afectat la rândul lor optimul producției. Livada nu beneficiază deocamdată de sistem de irigație. ”Avem un bazin, dar folosim apa pentru prepararea tratamentelor. Ploile sunt singura sursă de apă pentru rădăcina pomilor”, mă lămurește pomicultoarea.
Cu o mie de griji și mult efort, familia de pomicultori reușește să ducă livada până în toamnă, când vine vremea culesului, cea mai fericită perioadă din an. E forfotă mare printre pomi, zeci de mâini întinse să rupă fructele coapte. Pentru depozitare, fermierii au un spațiu clasic, cu pereți din beton. Nu au încă un depozit frigorific modern, care necesită investiții substanțiale. Au investit în schimb într-o linie de procesare pentru obținerea sucului de mere. ”Am adus tehnologia din Germania. Era nouă, nu second-hand. Are o capacitate de peste 300 litri de suc pe zi, dar nu facem suc în fiecare zi. Pungile le achiziționăm de la București, dar cutiile din carton, personalizate, sunt confecționate de o firmă din Șura Mare. Ambalajul e o investiție,, dar nu poți evita asta dacă vrei să comercializezi un produs finit”, este convinsă Maria Stângu.
Lanțul scurt
Uneori, pomicultorii coboară cu merele și cu sucul la târgul de produse tradiționale din Sibiu. Participă și la prezentări de produse agroalimentare organizate de mall-uri, dar cea mai mare cantitate de mere o vând la taraba din vârful dealului, pe unde trece șoseaua Sibiu – Mediaș. ”Suntem verificați de DSVSA de două ori pe an. Vin și ridică probe”, mă asigură Maria.
E de ajuns pentru fermieri să vândă la marginea drumului? Maria susține că pentru producția lor e un loc ideal de vânzare. E terenul lor, deci nu plătesc chirie. Șoseaua e circulată, deci au clienți. Ba încă unii sunt clienți vechi, care l-au cunoscut pe răposatul Ștefan Drăgușin, întemeietorul fermei.
La Slimnic, avem de a face cu buna funcționare a ”lanțului scurt”, cel atât de des invocat când vine vorba de desfacerea produselor unei ferme. Vine clientul și cumpără direct de la producător, ba având și priveliștea livezii din spatele magazinului. Toamna, când fructele sunt încă neculese, cine vrea, poate face câțiva pași printre rândurile de pomi să își aleagă singur merele pe care le poftește.
Merele din stemă
Anul trecut, prin HG 125, a fost aprobată stema comunei Slimnic. În vârful scutului, în câmp de argint, se află trei mere roșii cu codiță și frunză verde. Merele simbolizează bogăția pomicolă a localității, iar numărul lor indică numărul satelor componente ale comunei. Așadar, merele au ajuns în heraldica localității, semn că sunt recunoscute drept resursă agricolă importantă. Urmașii fermierului Ștefan Drăgușin au înțeles acest lucru și nu au abandonat proiectul tatălui lor. Deși unii dintre ei mai au și alte servicii, găsesc timpul necesar să lucreze micul lor domeniu pomicol. Ei reprezintă categoria aceea de fermieri în numele cărora vorbesc deseori autoritățile, fac planuri să-i ajute, dar concret nu se realizează nimic, din prea multă birocrație și formularistică încâlcită care descurajează orice demers.
Pomicultorii din Slimnic primesc subvenții europene, dar mare parte din bani se duc la Fisc. Dincolo de calcule, Maria nu uită însă eforturile tatălui său de a întemeia ferma: ”A fost o muncă grea pentru tatăl meu. Pe noi, de asemenea, ne-a crescut greu și cu multă muncă”. Copiii care recunosc asta despre părinții lor au mare grijă de afacerea moștenită.
Am lăsat-o pe Maria printre sacii de mere, zgribulită, dar hotărâtă să înfrunte frigul și să vândă oricui oprește mașina în fața tarabei. Sunt merele lor, obținute cu muncă și cu griji, și le oferă cu convingerea că sunt cele mai gustoase mere din lume. Așa simt, de altfel, toți pomicultorii pentru care livada este și afacerea, și viața lor.
NOI PERICOLE LA ORIZONT
De câțiva ani, pomicultorii din Slimnic se confruntă cu un adversar periculos: gândacul păros (Epicometis hirta). ”Până acum câțiva ani nu știam de acest gândac. Acum atacă tot mai insistent. Mănâncă pistilul florii. Am întrebat la Protecția Plantelor în Sibiu ce trebuie să fac și mi-au spus să utilizez folii cu feromoni. Mi-au mai spus că insecta este atrasă de albastru și galben. Știți ce am făcut? Am tăiat niște peturi de 2 litri și le-am umplut cu apă în care am pus cerneală albastră. Peturile le-am agățat de sârmele dintre șpalieri. Am găsit gândaci plutind. O altă soluție, dacă pomul este destul de dezvoltat, este să îl scutur, ca să cadă gândacii. Din ce am auzit, nu există până acum un insecticid care să-l combată cu succes. Bine, nu pot să mă plâng că ar fi vorba de un atac puternic, dar, totuși, dăunătorul e prezent în livadă și nu știu cum vor evolua lucrurile”, se teme Maria Stângu. Se bizuie pe sfaturile primite gratuit de la Protecția Plantelor din Sibiu. ”Le trimit probe din livadă. Crenguțe de doi ani. Ei le analizează și îmi trimit apoi prin e-mail un plan de tratament. De pildă, după terminarea campaniei de tăieri, facem un tratament cu Confidor Oil, până încep mugurii să se deschidă, adică până la apariția «urechiușei»”, explică pomicultoarea. Pericolele mai vin însă și din pământ. Fermierii se confruntă uneori cu atacurile șoarecilor de câmp.
Articol publicat in revista Ferma nr.4(165) 1 – 14 martie 2016
