Se știe că elementele minerale indispensabile organismului animal se împart în două categorii mari, respectiv macroelementele – Ca, P, Mg, K, Na, Cl, S – și microelemente (oligoelemente) – Fe, Mn, Cu, Co; Zn, Se I, Mo și altele.

Principalele beneficii ale mineralelor în organismul animal:

În schelet: cca 99% din calciul și 80% din fosforul organismului se localizează în țesutul osos (oase și dinți), căruia îi asigură duritatea și rigiditatea. Dar în oase se regăsesc și alte minerale, și anume 65% din totalul magneziului (Mg), 40% din sodiu (Na), 5% din potasiu (K) și alte microelemente.

O alimentație carențată sau dezechilibrată mineral determină o demineralizare, osul devenind poros și fragil, producându-se fracturi spontane și afecțiuni ca: rahitism (la tineret), osteoporoză și osteofibroză (la adulte).

În echilibrul ionic și de membrană al celulelor: astfel diferențele de concentrație ionică dintre interiorul și exteriorul celulei sunt necesare excitabilități celulare și stau la baza tuturor fenomenelor electrice: transmiterea influxului nervos, contracția musculară etc. Buna funcționare a excitabilității neuro-musculare depinde de concentrațiile relative din serul sanguin în Na+, K+, Ca++ și Mg++. De exemplu, un exces de K+ sau lipsa de Ca++ sau de Mg++ determină o excitabilitate crescută iar în caz extrem, duc la crize de tetanie.

În lichidele corporale: mineralele cele mai abundente (Na, K, Cl, P, Ca și Mg) constituie electroliții lichidelor corporale și ai secrețiilor digestive. Acestea exercită o funcție majoră în controlul parametrilor fizico-chimici: presiunea osmotică, pH-ul, capacitatea tampon, echilibrul acido-bazic și permeabilitatea membranelor.

Sodiul (Na) și potasiul (K) se află în cantități mari în toate secrețiile digestive, iar în plus, saliva este bogată în fosfor (P), sucul gastric în clor (Cl) și bila în calciu (Ca).

În secrețiile enzimatice: peste o sută de enzime nu devin active decât în prezența anumitor microelemente, cum sunt: magneziul, calciul, fosforul, potasiul, manganul, cuprul, zincul, seleniul s.a. Aceste enzime sunt indispensabile pentru metabolizarea protidelor, glucidelor, lipidelor, pentru producerea și transportul energiei, pentru sinteza proteică în mușchi, lapte, lână etc.

În activitatea hormonală – se știe că din molecula vitaminei B12 (ciancobalaminei) face parte cobaltul (Co) iar iodul este un compus al tiroxinei (hormonul tiroidian), în timp ce cromul este un activator al insulinei.

În activitatea microbiotei ruminale: acest aspect este relevat mai ales de cercetările efectuate în ultimul timp, prin care s-a demonstrat rolul unor elemente minerale ca: P, S, Mg, Zn, Cu, Co în activitatea microsimbionților prin care se poate asigura valorificarea digestivă superioară a hranei și creșterea cantității de proteină microbiană la nivelul duodenului.

Simptome ale carențelor minerale

Un aport insuficient în minerale al hranei determină perturbări ale absorbției intestinale a nutrienților ruminali sau dereglări ale controlului hormonal al metabolismului mineral. Astfel apar simptome ale carențelor minerale manifestate prin: diminuarea apetitului, dereglarea stării generale a organismului, scăderea indicatorilor productivi (a laptelui și a sporului în greutate), reducerea indicilor de fecunditate și a rezistenței organismului față de boli etc. Este de subliniat că în caz de sub-carență, aceste manifestări pot rămâne mult timp inaparente, dar consecințele economice sunt importante.

O carență în Ca sau în vitamina D, asociate sau nu cu insuficiența alimentară în P, se manifestă prin reducerea apetitului și a producțiilor, dispariția căldurilor la vacă, tulburări cu deformări osoase (rahitism, osteomalacie). Aportul mineral al unor rații furajere dezechilibrate poate determina la vacile de lapte, îndeosebi la cele cu producții mari, apariția unor boli metabolice cum este ”febra laptelui” sau ”hipocalcemia vituleră”, determinată de scăderea bruscă a nivelului calciului sanguin, sau a ”tetaniei de iarbă” sau a ”hipomagnezemiei”, cauzată în perioada pășunatului de primăvară de reducerea bruscă a nivelului Mg din sânge. De regulă, boala se asociază și cu o hipocalcemie.

Manifestările în cazul carențelor în microelemente sunt foarte diverse, cu simptome generale (scăderea apetitului și a producțiilor), dar și cu simptome specifice: defecte de aplomb în cazul carenței în mangan (Mn), cahexie la cobalt (Co), tulburări cardiace la cupru (Cu), decolorarea părului la Cu și Co, căderea părului și dermatite la zinc (Zn), gușă la iod (I), degenerescență musculară la tineret în cazul unei carențe în seleniu (Se).

Consecințe ale excesului de minerale

Si administrarea în exces a unor minerale este necorespunzătoare, deoarece pot determina carențe secundare ale unor microelemente, ca de exemplu excesul în Ca, K, S, Zn poate induce blocarea fierului, cuprului, cobaltului etc. 

Un exces relativ în fosfor contribuie la formarea calculilor renali sau urinari la ovine, un exces în seleniu determină intoxicații iar unul de iod provoacă tulburări de reproducție etc.

Dar pentru că în partea teoretică a acestei teme s-a adunat suficient material pentru un articol de inițiere, voi continua în numărul viitor al revistei cu aspecte practice privind modul de asigurare și de re-echilibrare minerală a rațiilor furajere, în vederea satisfacerii cerințelor în macro și microelemente a diferitelor specii și categorii de rumegătoare.