În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în sec. al XX-lea, mai mulți crecetători specializați în biologia solului au căutat să lămurească motivele apariției “oboselii solului”. În urma a îndelungi și numeroase cercetări au constatat că “oboseala solului” are la bază efectul cumulat al mai multor cauze.
Cauzele biologice ale “oboselii solului”
• Fiecare cultură agricolă consumă anumite elemente nutritive și în anumite cantități, dintr-un anumit strat de sol, în funcție de nivelul de dezvoltare al rădăcinilor. La fel se întâmplă și în cazul consumului de apă al plantelor. Revenind în anii următori cu aceeași cultură pe același teren, ea găsește stratul de sol epuizat și deci nu va mai avea capacitate de producție corespunzătoare.
• În rizosfera plantelor se creează un biotop deosebit, datorat secrețiilor rădăcinilor tinere și perișorilor absorbanți, secreții care favorizează colonizarea zonei cu anumite bacterii, împiedicând accesul altor specii de microorganisme. Rizosfera respectivă devine un fel de cordon fitosanitar. Însă dezvoltarea excesivă a anumitor bacterii provoacă “oboseala solului”.
• În cultura repetată scade numărul de bacterii utile și se înmulțesc cele dăunătoare plantelor respective. Totodată, se înmulțesc microorganismele care parazitează pe rădăcinile plantelor respective. În plus, are loc și acumularea unor ioni toxici de aluminiu, fier, mangan.
• Secreția rădăcinilor sau a microorganismelor de pe rădăcini devine toxică pentru propriile plante.
• Apare așa-numitul fenomen de alelopatie, care se manifestă prin influența stimulatoare sau inhibitoare a unei plante asupra alteia.
• Acizii grași din sol se descompun greu (25% pe an) și se acumulează în teren, contribuind la apariția “oboselii solului”.
• Se înmulțesc exagerat bolile, dăunătorii și buruienile specifice fiecărei culturi.
Din cele prezentate anterior rezultă că “oboseala solului” este de natură biologică, nu chimică, și că nu se poate combate prin aplicarea de îngrășăminte. Numai alternanța culturilor, după anumite criterii bine stabilite, poate combate fenomenul de “oboseala solului”.
PREMERGĂTOARE DE EVITAT ÎNTR-UN ASOLAMENT CORECT
Stim că există plante care suportă cultura repetată sau monocultura un anumit număr de ani, de exemplu porumbul, grâul, orzul, fasolea. Alte plante nu se autosuportă (de exemplu, sfecla de zahăr, floarea-soarelui, inul, mazărea, trifoiul, lucerna) și ele pot să revină pe același loc după un anumit număr de ani.
Pe baza experimentărilor s-a stabilit că există:
• perechi favorabile: rapiță – grâu; cartof – sfeclă de zahăr; sfeclă de zahăr – orz de primăvară; trifoi – cartof;
• perechi nefavorabile: sfeclă de zahăr – grâu de toamnă; mazăre – sfeclă de zahăr; orz de toamnă – orz de primăvară; orz de toamnă – grâu de toamnă.
Pe baza acestor cercetări și a practicii îndelungate, s-au definitivat care sunt plantele bune premergătoare pentru fiecare cultură și care sunt plantele care trebuie evitate ca premergătoare. Aceste cunoștințe ajută agricultorii să realizeze o bună rotație a culturilor în cadrul unui asolament rațional întocmit.
Articol publicat in revista Ferma nr. 9 (192) din 15-31 mai 2017
