Nicolae Seracin a făcut o alegere asumată - vitele Angus - Revista Ferma
8 minute de citit

Nicolae Seracin a făcut o alegere asumată – vitele Angus

Foto 5 IMG 2948 Nicolae Seracin a făcut o alegere asumată - vitele AngusCreşterea bovinelor de carne a stârnit interesul tot mai multor fermieri în ultimii ani, însă pe cât de simplă ar părea la prima vedere această activitate, pe atât de complicată este când vine vorba de valorificarea producţiei. Nicolae Seracin din Vălişoara, judeţul Caraş-Severin, a pornit cu o investiţie iniţială de 16.000 de euro şi acum are un efectiv de 28 de capete Angus, rasă pură…

Primele exemplare, cinci juninci gestante, şi le-a achiziţionat în 2020. Au venit tocmai din Irlanda. Şi pentru că era în plină pandemie, a durat ceva timp până când animalele au ajuns efectiv în ferma sa. Ulterior, a mai cumpărat un taur şi alte câteva vaci din România. Deşi nu are vreo certificare, animalele sunt practic crescute în sistem ecologic, pentru că suprafeţele pe care le păşunează sunt complet ferite de pesticide şi de alte substanţe chimice sintetice.

Foto 4 IMG 3224 Nicolae Seracin a făcut o alegere asumată - vitele Angus

Ferma de Angus din Vălişoara

Inginer agronom de profesie, Nicu a avut această pasiune pentru vaca de carne încă din anii studenţiei. A ales Angus pentru rezistenţa acestei rase la condiţiile de climă ceva mai aspre, chiar dacă, iniţial, soţia sa nu a privit cu prea mult entuziasm o astfel de abordare. „M-am împotrivit pentru că nu vedeam o perspectivă reală de business în acest domeniu. Chiar dacă am avut încredere în el, mi se părea totul prea complicat şi greu de realizat”, recunoaşte Călina, care este avocat şi mamă cu normă întreagă de ceva timp. Acum, pare să se fi resemnat şi chiar e implicată trup şi suflet în activităţile din fermă, în măsura în care timpul îi permite.

Un an extrem de dificil

Părinţii lui Nicu sunt şi ei „pe baricade”. Tatăl său, Ilie Seracin, e responsabil cu adăpatul vacilor. De două ori pe zi, dimineaţa şi seara, acesta transportă pe păşune cu tractorul câte un rezervor de 1.000 de litri de apă pentru hidratarea animalelor. Neavând o sursă de apă naturală în apropiere, e absolut necesar acest demers, mai ales în condiţiile unui an extrem de secetos ca acesta. „După cum se prezintă situaţia, în noiembrie vom fi obligaţi să scoatem animalele de pe păşune. Ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Anul trecut, de Crăciun, vacile noastre încă păşunau. Ca să înţelegeţi cât de gravă este situaţia în prezent, e suficient să amintesc că anul trecut am cosit pe o parcelă şi am făcut 20 de baloţi de fân, iar anul acesta, pe aceeaşi parcelă, am obţinut numai patru baloţi, şi ultimul nu la densitatea care ar fi trebuit, pentru că nu mai aveam ce presa. În condiţiile în care am folosit aceeaşi cositoare, aceeaşi greblă şi aceeaşi balotieră”, a ţinut să precizeze Nicolae.

Foto 3 IMG 2824 Nicolae Seracin a făcut o alegere asumată - vitele Angus
Ilie Seracin

Arşiţa a pârjolit păşunile

Păşunatul este o provocare în sine. Abia anul trecut familia Seracin a primit de la primărie 15 hectare de păşune în concesiune. Noroc cu oamenii din sat, care le solicită să bage animalele pe terenurile lor, pentru că sunt greu accesibile pentru cositul mecanizat, fiind o zonă colinară cu pante destul de abrupte şi fără drumuri de acces amenajate. „Preferă să le exploatăm noi în loc să investească ei în lucrări de întreţinere. Avantajul nostru este că vacile Angus nu sunt deloc pretenţioase şi mănâncă orice găsesc pe păşune”, spune Călina. Din păcate, a fost un an foarte secetos şi mare parte din păşunile din zonă sunt pârjolite efectiv de soare şi de lipsa precipitaţiilor. „Am semănat 2 hectare şi ceva cu lucernă şi nu s-a făcut nimic. Plantele au răsărit, dar nu au avut umiditatea necesară pentru a se dezvolta”, a constatat Nicu.

Următorul pas, finisarea tăuraşilor

În ceea ce priveşte valorificarea, cea mai sensibilă verigă a lanţului de producţie, după cum chiar el a observat, tânărul de 35 de ani spune că din acest an se axează pe finisarea tăuraşilor. Până anul trecut a vândut produşii masculi în viu, la 350 de kilograme, cu 14 lei kilogramul. „E cât se poate de trist, dar asta este piaţa, nu avem ce face. Ne-am fi aşteptat la mai mult sprijin din partea Asociaţiei Aberdeen Angus, de care aparţinem. Doar că ei nu organizează transporturi numai dacă au un anumit număr de animale pe care să le ridice din zonă. Altfel e foarte scump să ne organizăm noi transportul”, a remarcat Nicu, care până acum a vândut 10 tăuraşi.

Foto 2 IMG 2996 Nicolae Seracin a făcut o alegere asumată - vitele Angus

Primele sacrificări, la primăvară

Pentru a spori greutatea în carcasă, e pregătit să administreze un furaj mai consistent, iar în primăvară speră să organizeze primele tăieri. Până atunci mai trebuie să amenajeze cele două camere de procesare. Îl încurcă puţin faptul că cel mai apropiat abator ar fi la Deva, la peste o sută de kilometri de Vălişoara. Asta presupune o organizare logistică puţin complicată pentru că ar trebui să transporte animalele în viu acolo iar carnea să o aducă apoi acasă cu o maşină frigorifică. „Încă nu ştim cum vom proceda. Cu siguranţă ne încarcă puţin costurile. Pentru început ne vom adresa clienţilor din Timişoara, după care vom vedea cum ne putem extinde şi spre operatorii de restaurante”, ne-a mărturisit tânărul agronom.

Nicolae Seracin IMG 3136 Nicolae Seracin a făcut o alegere asumată - vitele Angus

Valorificarea este partea cea mai complicată în acest business. Cei ce fac asta din pasiune, cum este şi cazul nostru, cu greu câştigă ceva. Au făcut bani doar cei care au avut bani. E frustrant să vezi că scade subvenţia, deşi piaţa nu este nici pe departe suprasaturată. – NICOLAE SERACIN, Tânăr crescător de vaci de carne

60.000 EURO FINANŢARE EUROPEANĂ

În 2021, ca tânăr fermier, Nicolae Seracin a depus un proiect pe submăsura 6.1, însă, deşi a fost eligibil, nu a avut un punctaj suficient de mare pentru a-şi asigura finanţarea. În cele din urmă, totuşi, anul trecut, printr-o redistribuire a fondurilor, a putut accesa o finanţare europeană în valoare de 60.000 de euro, sumă folosită pentru achiziţionarea unui tractor cu încărcător frontal şi pentru amenajarea unui spaţiu de procesare a cărnii. „Tractorul este un Solis model S90 cumpărat de la Rural Plant. Are 90 de cai putere şi este ideal pentru ceea ce aveam noi nevoie. Cu el cosim, greblăm, balotăm, transportăm baloţii din câmp. E practic un tractor multifuncţional. Pe noi ne interesa oricum un model cu mai puţină electronică. Iar acum pot spune că a fost cea mai bună alegere ţinând cont de raportul preţ-calitate!”, afirmă administratorul Fermei Serangus.

UN SEMNAL DE ALARMĂ!

Ratarea finanţării pe „tânărul fermier” i-a lăsat un gust amar lui Nicolae. Nici acum nu înţelege de ce autorităţile naţionale nu-şi dau mai mult interesul pentru sprijinirea tinerilor producători. „Statul român ar putea face mai multe pentru tinerii fermieri. Au gândit acel program pentru diaspora şi într-un an s-au înregistrat zece cereri. Iar eu şi alţi tineri de la noi din ţară ne chinuim să supravieţuim. Cu 65 de puncte am fost respins. Ar trebui stimulaţi şi cei care sunt în activitate. Nu ştiu, să se instituie un preţ minim garantat pentru achiziţia de animale, sau orice altceva. Înţeleg că nu toată lumea trebuie să facă agricultură, dar măcar cei care sunt în sector să fie ajutaţi de către stat. Ca tineri fermieri, era vorba să primim 50 de hectare, dar nimeni nu mai zice nimic de asta. Eu am noroc de bunăvoinţa oamenilor din sat. Altfel nu ştiu cum m-aş putea descurca cu păşunatul”, admite acesta. Pe viitor, dacă va ajunge la un efectiv de cel puţin 30 de vaci mame, se gândeşte să ducă animalele mai la munte, unde condiţiile de păşunat sunt mult mai favorabile. O variantă ar fi Munţii Ţarcu.

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →