myKWS extinde serviciul digital - Revista Ferma
4 minute de citit

myKWS extinde serviciul digital

Peste 50.000 de fermieri și-au înregistrat deja terenurile pe această platformă. Prin utilizarea imaginilor din satelit, aceștia au acces la informații noi, care îi ajută în luarea deciziilor în fermă, cu mai multă încredere, rapiditate și ușurință. În plus, primesc recomandări personalizate de la specialiștii noștri prin intermediul notificărilor.

My KWS app_b

Semințele cu înaltă valoare genetică au pus bazele performanței în agricultură. Cu toate acestea, pentru a atinge potențialul maxim, îngrijirea atentă a culturilor și rapiditatea în decizii, cântăresc la fel de greu în profitabilitatea scontată.

Sprijinirea fermierilor prin consultanța acordată la nivel de fermă, pe areale de cultură foarte vaste este o particularitate esențială a serviciilor oferite de KWS de zeci de ani. Până nu de mult, aceste activități se bazau în mare măsură pe interacțiunea personală, direct în câmp. Actualmente, datorită internetului și noilor tehnologii digitale, se pot stabili servicii suplimentare și asistență de la distanţă. Acestea prezintă trei avantaje notabile:

  1. Prin intermediul modulului Știri din pagina de start myKWS, fermierii pot găsi cele mai recente informații și recomandări. Acest canal suplimentar de comunicare vă oferă asistență permanentă, chiar și atunci când reprezentantul nostru nu este în preajma dumneavoastră.
  2. Fermierii care își marchează terenurile pe harta digitală pot accesa informații provenite prin teledetecție satelitară cu o frecvență săptămânală a imaginilor, de exemplu pot a evalua starea de sănătate a culturilor și nivelul de umiditate al terenului. Aceste informații, altfel inaccesibile, sunt utile în luarea celor mai bune decizii, în special în ceea ce privește intervențiile pentru întreținerea culturilor.
  3. În funcție de tipul de cultură, fermierii își pot înregistra terenurile oricând de-a lungul sezonului pentru stabilirea momentului optim de însămânțare, momentului optim de pornire a instalațiilor de irigare sau de oprire a acestora, de calcul al normei de semănat, de evaluare a producției obținute sau de stabilire a perioadei de recoltare.

În plus, fermierii pot găsi în platforma myKWS un SERVICIU METEO ce oferă prognoza pe 7 zile pentru toate localităţile din România, precum și multe alte instrumente utile pentru planificarea activităţilor derulate în fermă.

Cu toate acestea, cel mai mare avantaj al myKWS este că înregistrarea și utilizarea platformei sunt gratuite. Pentru a utiliza serviciile oferite, fermierii trebuie  să se înregistreze.

„Agricultura modernă se află deja la interferenţa dintre genetica de înaltă clasă, recomandările particularizate ale specialiștilor din domeniu și a serviciilor digitale”, spune Mark Bieri, liderul echipei de soluții pentru agricultură digitală la KWS. „Dorim să oferim o modalitate simplă de a descoperi beneficiile agriculturii digitale, astfel încât fermierii să le poată integra treptat în practicile agricole tradiționale.”

Mai multe informaţii la: www.kws.ro/mykws

 

Despre KWS

KWS este una dintre cele mai importante companii de ameliorare a plantelor. În anul fiscal 2019/20, peste 5.700 de angajați din 70 de țări au generat vânzări nete de 1,3 miliarde EUR. O companie cu tradiție ca afacere de familie, KWS funcționează independent de peste 160 de ani. Compania se concentrează pe ameliorarea plantelor și producția și vânzarea de semințe pentru porumb, sfeclă de zahăr, cereale, semințe de rapiță, floarea- soarelui și legume. KWS folosește metode revoluționare de ameliorare a plantelor pentru a spori productivitatea recoltelor fermierilor și pentru a îmbunătăți rezistența la boli, dăunători și stres abiotic. În acest scop, compania a investit aproximativ 200 de milioane de euro în ultimul an fiscal în cercetare și dezvoltare.

* Toate datele, cu excepția acțiunilor companiilor, cu capitaluri proprii AGRELIANT GENETICS LLC., AGRELIANT GENETICS INC. şi KENFENG – KWS SEEDS CO., LTD.

 

 

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →