Lucrează peste 850 ha într-o zonă în care şi 200 ha sunt fermă mare. Este un om pasionat de agricultură, cu toate că tatăl său a lucrat o viaţă în domeniu ca mecanizator şi nu l-a prea încurajat să se apuce de întors brazda. Aşa se face că, din 1994, deşi are brevet de pilot şi de mecanic de locomotivă, a ales să survoleze culturile doar pentru a le trata. În schimb, băieţii săi sunt piloţi de linie, dar au şi studii de agricultură urmate la USAMV Cluj. Asta îi dă speranţă că într-o zi, după ce vor fi colindat toate continentele, vor prelua businessul.

Cât despre abordările tehnologice ale lui Emil Turdean, acestea sunt inovatoare pentru zonă, iar unele chiar şi pentru România. Nu foloseşte plugul, iar fertilizările pe care le face sunt de predat la seminarii. De la gunoiul de păsări până la nămolul din staţiile de tratare a apelor. De 12 ani realizează, împreună cu DuPont Romania, Ziua Câmpului la culturile de soia, porumb, floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr. Creşte şi îngraşă tăuraşi şi este hotărât să facă acest business rotund. Adică să matureze carnea şi să o desfacă prin unitatea lui.

Pentru Emil Turdea nu există nici cea mai bună zi, dar nici cea mai rea zi în care a făcut agricultură. Asta pentru că are o relaţie specială cu agricultura, o relaţie de iubire.

Dar, pe larg despre fermierul turdean, Emil Turdean, dar şi despre Ziua Câmpului Du Pont Romania de la Agro Turdean Impex SRL, în revista Ferma.






