Materialul stocat în 1968 într-un laborator din Sydney a fost dezgheţat şi utilizat cu succes pentru monta a 34 de ovine din rasa Merinos, cu o rată a natalităţii rezultată ca şi cum ar fi fost vorba de spermă îngheţată timp de doar 12 luni. „Aceasta demonstrează viabilitatea clară a stocării congelate pe termen lung a materialului seminal. Rezultatele arată că fertilitatea este menţinută în ciuda celor 50 de ani de depozitare îngheţată în azot lichid”, a declarat profesorul asociat Simon de Graaf de la Institutul de Agricultură din Sydney.
„Mieii par să afişeze ridurile corporale care erau obişnuite la oile Merinos la mijlocul secolului trecut, o caracteristică iniţial selectată pentru a maximiza suprafaţa pielii şi randamentul lânii. Această varietate de Merino a dispărut în mare parte, în favoarea altor genotipuri, deoarece prezenta unele dificultăţi la tuns”, a explicat cercetătorul australian.
Colega sa pe acest proiect, dr. Jessica Rickard, de la Universitatea din Sydney, a declarat: „Credem că acesta este cel mai vechi material seminal stocat viabil din orice specie din lume şi cu siguranţă cel mai vechi utilizat pentru a produce descendenţi”. Nu este clar ce a determinat echipa de cercetători să efectueze acest experiment, însă anumite aspecte genetice ale acestui studiu nu au fost încă publicate. „Putem vedea acum progresele genetice realizate de industria lânii în ultimii 50 de ani de reproducere selectivă. În tot acest timp, am încercat să obţinem oi mai bune şi mai productive”, a spus Simon de Graaf.
Rată de succes de 61%
Materialul seminal fusese depozitat în mici paiete păstrate în cuve de azot lichid la temperatura de -196 grade Celsius. Înainte de a avea loc însămânţarea artificială, cercetătorii au efectuat teste in vitro asupra calităţii materialului seminal pentru a determina motilitatea, viteza, viabilitatea şi integritatea ADN-ului spermei de 50 de ani. „Ceea ce este uimitor cu privire la acest experiment este că nu am găsit nici o diferenţă între sperma îngheţată timp de 50 de ani şi sperma îngheţată timp de un an”, a remarcat dr. Rickard. Din cele 56 de oi inseminate, 34 au rămas gestante, ceea ce înseamnă o rată a succesului de aproape 61%.
Cercetarea a fost întreprinsă parţial datorită unei finanţări acordate de Australian Wool Innovation, o companie non-profit care investeşte în cercetare şi dezvoltare dar şi marketing pentru a spori rentabilitatea pe termen lung a producătorilor de lână australieni.