Dacă eşti mic gospodar şi voiai să vinzi purceii de la scroafa din ogradă, află că devii infractor. Asta dacă nu respecţi condiţiile Legii 122/2023. Iată ce trebuie să ştii!
Au intrat în vigoare Legea 122/2023 cu Normele şi Ordinul comun MADR şi ANSVSA 132/2023), aşa-numita Legea Porcului.
Prevederi, costuri, interdicţii
Pe teritoriul României mişcarea porcinelor domestice se realizează în conformitate cu prevederile anexei nr. 3, însoţite de următoarele documente:
- a) în cazul mişcării porcinelor către o altă exploataţie:
- formular de mişcare;
- certificat sanitar-veterinar;
Costurile aferente certificării de sănătate la mişcarea din exploataţia comercială de origine sunt suportate de proprietar
Exploataţiile noncomerciale de porcine, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi cerinţe de biosecuritate:
a) Condiţii:
- porcinele deţinute trebuie să fie identificate individual, înregistrate în Baza naţională de date;
- exploataţia trebuie să fie supusă controlului sanitar-veterinar;
- porcinele trebuie să fie înregistrate în registrul agricol deţinut de unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială se află exploataţia;
- comercializarea porcinelor şi a produselor provenite de la acestea este interzisă.
b) Cerinţe de biosecuritate:
- porcinele trebuie să fie cazate în adăposturi împrejmuite, astfel încât să se evite orice contact al porcinelor deţinute cu alte porcine din alte exploataţii sau cu animale sălbatice;
- adăposturile de porcine trebuie să fie construite astfel încât să se poată efectua uşor curăţenia şi dezinfecţia;
- trebuie să se asigure condiţii pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor şi a încălţămintei la intrarea şi la ieşirea din spaţiile în care sunt ţinute porcinele;
- trebuie schimbată încălţămintea la intrarea şi la ieşirea din spaţiile în care sunt ţinute porcinele;
- trebuie folosită o tăviţă cu dezinfectant pentru dezinfecţia încălţămintei la intrarea în adăpostul de porcine;
- trebuie limitat accesul vizitatorilor în spaţiile în care sunt ţinute porcinele;
- trebuie interzis accesul în spaţiile cu porcine pentru minimum 48 de ore al persoanelor care au avut contact cu mediul silvatic;
- trebuie să se asigure împrejmuirea şi protecţia spaţiilor în care sunt ţinute furajele şi aşternutul acestora;
- porcinele trebuie să fie hrănite cu nutreţuri vegetale numai după trecerea unei perioade de cel puţin 30 de zile de la recoltare;
- paiele pentru aşternut trebuie să fie utilizate numai după trecerea unei perioade de cel puţin 90 de zile de la recoltare;
- resturile menajere care conţin urme de carne/produse din carne de porc/mistreţ şi în special apa rezultată de la spălarea cărnii de porc nu trebuie administrate în hrana porcilor.
Micul gospodar ar putea deveni… infractor
“Garantez că într-o scurtă perioadă ne vom întoarce la vremurile de mult apuse în care ţăranul ascundea viţelul de primar şi de şeful de post, transformându-l în infractor”, Petru Antonio Muresan, medic veterinar.
Medicii veterinari susţin că noile prevederi îi vor transforma în “comisari” şi că îi vor pune în situaţii dificile pe micii gospodari. “Din păcate, pentru majoritatea crescătorilor tradiţionali – familia cu gospodărie la ţară care deţine câteva hectare, 1-2 vaci, câţiva grăsuni, poate oi, păsări de curte – se încadrează în prima categorie, unde vor putea creşte porci doar pentru îngrăşare şi consum propriu. Dacă eşti gospodar, vrei să creşti scroafe pentru a vinde purcei, poţi s-o faci doar dacă te AUTORIZEZI, ÎNREGISTREZI FISCAL ( adică să plăteşti taxe) şi NU mai poţi creşte şi alte specii! Asta în condiţiile în care în România există foarte puţine, spre deloc Ferme autorizate care să asigure şeptelul de reproducţie pentru popularea gospodăriilor de familie. Chiar şi acestora, prin noua legislaţie li se impun nişte norme care pe mulţi îi vor duce în faliment (având costuri foarte mari de implementare). În loc să implementeze politici care să sprijine şi să ridice gospodăria familială de la rangul de subzistenţă la cel de mic producător comercial, care să asigure, în acest caz carne de porc sănătoasă şi proaspătă pentru populaţie… Garantez că într-o scurtă perioadă ne vom întoarce la vremurile de mult apuse în care ţăranul ascundea viţelul de primar şi de şeful de post, transformându-l în infractor.”, scrie Petru Antonio Muresan, medic veterinar pe pagina sa de socializare.