Micii crescători de bovine cer sprijin prin PNDR - Revista Ferma
3 minute de citit

Micii crescători de bovine cer sprijin prin PNDR

bovine pe pajiste m Micii crescători de bovine cer sprijin prin PNDR

După noua formă de subvenționare, în 2015, micii fermieri, în special în zona de munte, nu vor putea beneficia nici unul de subvenție”, afirmă reprezentanții FMFCADUP. Potrivit acestora, în județul Alba, în 2014, au beneficiat de subvenția pentru producția de lapte și de carne în zone montane defavorizate în jur de 6.600 fermieri, pentru 27.000 bovine.

Deși la nivel național este un câștig, în zonele defavorizate, fermierii mici și mijlocii pierd. În acest sens, solicităm menținerea atât a subvenției în zootehnie pe zona de munte, cât și introducerea subvenției cuplate de producție, începând cu 2015. Dacă aceste tipuri de sprijin nu se vor menține, vă solicităm introducerea unei subvenții specifice pentru crescătorii de animale din zona de munte defavorizată”, precizează FMFCADUP într-un memoriu transmis ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

 

Propunere după modelul francez

„Propunerea noastră este de introducere în PNDR, între măsurile de mediu, a unei măsuri de sprijin a micilor crescători de bovine, între 2 și 10 capete, anume o măsură similară cu M211 din FNDER-ul francez – Sprijin pentru acoperirea handicapului natural agricol al zonei montane. Considerăm că efortul introducerii unei asemenea măsuri, precum și cuantumul, este mic în raport cu efectele sociale și asupra ecosistemului montan”, propun reprezentanții Federației Micilor Fermieri.

 

Întâlnire cu noul secretar de stat

Pe 5 februarie 2015, la sediul Federației, a avut loc o întâlnire informală între proaspăt numitul secretar de stat din MADR, Ioan Uțiu și reprezentanții FMFCADUP. „(…) Anularea subvențiilor pentru vaca de lapte și carne din zona montană defavorizată, prin lărgirea ariei de aplicabilitate la scara întregii țări și introducerea, totodată, a unor criterii de eligibilitate, cum ar fi o producție de 4.000 litri de lapte/lactație/vacă, care nu poate fi îndeplinită de nici o vacă din nici o zonă montană din Europa, din cauza diferențelor evidente de productivitate a terenului din zona montană, față de câmpie. Astfel, se ia din alocările anterioare destinate micilor fermieri și se fac cadou marilor crescători de vaci de lapte, fără a se propune o altă măsură de sprijin pentru crescătorii de animale din zona montană”, au atras atenția reprezentanții FMFCADUP.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Citește mai multe știri →