Meseria la coada vacii se învaţă! - Revista Ferma
3 minute de citit

Meseria la coada vacii se învaţă!

Nicoleta Dragomir nou_tAstfel de investiţii îşi dovedesc rapid eficienţa în practică, mai ales că multe dintre ele înlocuiesc factorul uman, devenit în zilele noastre mai ceva ca o pasăre rară. Dar, până să înlocuim inginerul zootehnist cu un IT-ist programator, mai e cale lungă…

Cunoaşteţi probabil eforturile noastre din ultimii ani de promovare şi susţinere a liceelor agricole. Atâtea câte au mai rămas, avem nevoie de ele! Dar în mod special avem nevoie de absolvenţii lor, de generaţia de mâine din agricultură, fie că sunt lucrători cu patalama de şcoală profesională, fie că au liceul şi vor urma cursurile unei facultăţi specializate. Indiferent că le convine unora sau nu, învăţământul agricol trebuie tratat diferit de cel teoretic iar diferenţa o face tocmai practica. Da, aia care ne omoară pe toţi, vorba zicalei.
Mai mult, nu există o corelare între nomenclatorul de meserii şi profesiile existente pe piaţa muncii. Zootehnia a fost eliminată ca specializare din învăţământul preuniversitar, deşi elevul acumula în liceu cunoştinţele de bază cu care se prezenta, mai apoi, la facultate. Şi atunci, ne mirăm că liceele mai asigură puţin peste 20% din studenţii facultăţilor de profil?!

Poate că am greşit afirmând, la evenimentele de susţinere a liceelor, că agricultura zilelor noastre nu se mai face cu sapa sau la coada vacii, pentru că, oricât de desuet ar suna, meseria de aici pleacă şi tot de aici asimilează elevul şi primele învăţături practice. Însă nu este suficient. Până la finalizarea studiilor liceale copilul trebuie să ştie şi ce e sapa, dar şi ce înseamnă tehnologiile performante în agricultură. Ori asta nu este posibil fără ca cercetarea, fermierii, autorităţile şi liceele să bată palma şi să găsească soluţii adecvate pentru practica elevilor de la agricol. Astăzi, din păcate, realitatea bate trecutul foarte bun al liceelor agricole iar practica este limitată la resursele existente în şcoli şi la puţinele parteneriate încheiate cu agenţii economici. Pentru că, paradoxal, deşi întreaga suflare agricolă se plânge de lipsa lucrătorilor calificaţi, puţini sunt cei care întind o mână de ajutor liceelor de profil când vine vorba de practica elevilor.

Până să lase drona să zburde deasupra lanurilor sau roboţii să hrănească şi să mulgă vacile, chiar şi cel mai performant fermier pune mâna pe sapă, măcar o dată iar dacă are şi animale, cu siguranţă a stat „la coada vacii” pentru că de acolo pleacă şi reproducţia şi materia primă care face obiectul afacerii lui.
Dar şi sapa a evoluat de-a lungul anilor, acesta fiind cursul firesc al evoluţiei tehnologice. Aşa că, în loc de încheiere, transmit un mesaj celor care decid în ţara asta: NU aduceţi educaţia agricolă la SAPĂ DE LEMN!

NICOLETA DRAGOMIR
Senior editor
Ferma Media Grup
nicoleta@revista-ferma.ro

Cisteste si...

Ursula VON DER LEYEN Keir STARMER Antonio COSTA Adio Brexit?

Adio Brexit?

La cinci ani de la Brexit, Regatul Unit şi Uniunea Europeană par să se apropie din nou. La primul summit […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →