„Prețul este enorm pentru crescătorii de animale. Primarii vor să-și umple buzunarele. Pășunile ajung la unii care au animale doar în registrul agricol, iar ăștia le subînchiriază”, afirmă Marcel Andrei, președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine.
Problema delicată a legii pășunilor s-a discutat, la începutul lunii martie a.c., în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Președintele Comisiei, Nini Săpunaru, i-ar fi avertizat pe reprezentanții fermierilor că parlamentarii nu se pot pune rău cu primarii.
„Ne-a atras atenția că datorită primarilor sunt ei parlamentari, că de acolo le vin voturile. Noi i-am răspuns că, pe lângă că legea asta e proastă și a fost modificată de trei ori, specialiștii din Ministerul Agriculturii i-au mai zăpăcit și normele”, ne-a declarat Marcel Andrei.
Reprezentanții fermierilor vor trimite Comisiei de Agricultură propunerile pentru modificarea legii. „Propunem ca beneficiarii pășunilor să fie doar crescătorii de animale, iar contravaloarea redevenței să nu depășească 50% din valoarea masei verzi ingerate la hectar. Consiliile Județene stabilesc valoarea”, mai spune președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine.
Fermierii au mai cerut și modificarea Legii 407 din 2006 privind fondurile de vânătoare, în sensul de a nu mai permite vânătorilor să intre pe pășuni și să instaleze capcane pentru animale.
Dacă nu vor ajunge la o înțelegere cu politicienii, fermierii sunt deciși să iasă în stradă, avertizează Marcel Andrei. (Liliana SIME)