Astfel, prin modificarea HG 975/2011, valoarea totală a ajutorului de stat pentru bunăstarea păsărilor a crescut de la 195 mil. lei la 246,48 mil. lei.
De asemenea, ajutorul total acordat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor a fost suplimentat cu 15 mil. lei, valoarea sumei totale alocate majorându-se de la 155 mil. lei la 170 mil. lei.
Suma suplimentară, de 66,48 mil. lei, va fi asigurată din bugetul Ministerului Agriculturii pe 2012.
România nu mai are ferme de găini cu cuşti neîmbunătăţite
România ar putea fi singura din cele 13 ţări atenţionate de Comisia Europeană (CE) în legătură cu interzicerea cuştilor neîmbunătăţite pentru găinile ouătoare faţă de care Bruxellesul va renunţa la continuarea procedurii de infringement (încălcarea dreptului comunitar).
La sfârşitul lunii ianuarie 2012, CE a notificat oficial 13 State Membre, printre care şi România, să aplice interdicţia privind cuştile neîmbunătăţite pentru găini ouătoare, în vigoare de la începutul acestui an.
Din informaţiile transmise până în prezent Comisiei de către cele 13 ţări vizate (Belgia, Bulgaria, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Letonia, Ungaria, Olanda, Polonia, Portugalia şi România), datele autorităţilor de la Bucureşti arată că România este singura dintre aceste ţări care respectă prevederile Directivei europene 74/1999, însă informaţiile privind conformarea la cerinţele comunitare vor fi verificate de Comisia Europeană, care va anunţa la vară rezultatele analizei şi ţările pentru care va fi continuată procedura de încălcare a dreptului comunitar, a declarat Frederic Vincent, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor John Dalli.
ANSVSA a anunţat la sfârşitul lunii martie 2012 că pe teritoriul României nu mai există exploataţii comerciale cu găini ouătoare în cuşti neîmbunătăţite. Conform directivei europene 74/1999, cuştile pot fi utilizate numai dacă fiecare găină dispune de un spaţiu de cel puţin 750 cmp, de cuibar, de aşternuturi de paie, de stinghii şi dispozitive de scurtare a ghearelor.
Fuia vrea un registru al industriei alimentare
Calitatea produselor alimentare româneşti va putea fi verificată de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii pe baza unor prevederi legislative care vor fi introduse sub forma unui registru al industriei alimentare, a declarat, recent, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia. Dacă până anul trecut procesatorii erau obligaţi să obţină avizul Ministerului Agriculturii pentru toate reţetele produselor alimentare, această obligativitate a fost eliminată la cererea industriei de profil, a precizat Fuia.
„Până la sfârşitul anului trecut, prin direcţiile judeţene de agricultură, aprobam reţetele de producţie. Deci fiecare producător de produse alimentare, înainte de începerea producţiei, venea cu reţeta pentru a fi aprobată, iar noi i-o vizam. În momentul în care venea controlul de la Ministerul Agriculturii sau de la ANSVSA, pentru că ei sunt responsabili, avea un document de referinţă: reţeta după care trebuia să producă.
La cererea industriei, anul trecut s-a scos obligativitatea privind avizarea reţetelor de către Ministerul Agriculturii. La cererea Romaliment, pe motiv că am excedat cadrul european, s-a scos această obligativitate, pentru că în Europa fiecare producător este responsabil pentru reţeta lui.
Am văzut dezbaterea publică în ceea ce priveşte calitatea produselor alimentare de pe piaţă. Noi am pregătit actul normativ şi sperăm să îl promovăm cât mai repede pentru a reintroduce această certificare a reţetelor de producţie prin introducerea unui registru al industriei alimentare, astfel încât atunci când efectuăm un control, fie la producător, fie la rafturile din magazine să putem compara analizele cu o referinţă aprobată.
Pentru că eu dacă vin şi spun că aceşti crenvurşti au prea mult şorici, producătorul spune că aşa este reţeta lui. Ori, dacă aş avea o reţetă aprobată ca martor, am putea lua măsuri”, a explicat ministrul Agriculturii.
ANSVSA publică „lista neagră” a unităţilor alimentare
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat, în premieră, un portal de informaţii publice despre producătorii, procesatorii şi retailerii care activează pe piaţa din România, accesibil de pe site-ul Autorităţii www.ansvsa.ro.
“Acest site (…) este în plină dezvoltare şi necesită un volum mare de informaţii, dar, la capătul drumului, fiecare român care are un terminal mobil va putea regăsi toate informaţiile despre fiecare unitate alimentară din România, modul în care activează, controalele efectuate, deficienţele găsite şi măsurile luate”, a spus preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş Cheţan.
Potrivit acestuia, portalul cuprinde deja o inventariere atât a unităţilor alimentare autorizate, cât şi a celor înregistrate, unde se poate vedea denumirea unităţii, adresa şi data la care a fost autorizată şi înregistrată. De asemenea, site-ul are şi o secţiune cu „lista neagră” a societăţilor a căror activitate a fost interzisă, fie din cauza unor deficienţe, fie a unor solicitări de retragere.
Cartofii McDonald’s, prinşi cu minciuna la TV
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat compania McDonald’s şi a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului în legătură cu spotul publicitar “Cartofii prăjiţi de la McDonald’s aduc aminte de bunici”, care transmite două informaţii ce pot induce în eroare consumatorii.
Potrivit ANPC, “cartofi prăjiţi”, care se sugerează că ar proveni din cartofi proaspeţi, achiziţionaţi de la piaţă, provin de fapt din “cartofi congelaţi” care conţin inclusiv aditivi.
Mai mult, sintagma “aduc aminte de bunici” induce consumatorului ideea falsă de reîntoarcere la calitatea de produs fabricat după metode artizanale, deşi, în realitate, produsul este industrial.
Conducerea Agricola Bacău, reinvestită încă 4 ani
Consiliul de administraţie al societăţii Agricola Internaţional SA Bacău a fost reinvestit în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor companiei pentru un nou mandat de 4 ani. De asemenea, boardul executiv al companiei a fost reconfirmat pentru încă un mandat: Grigore Horoi – preşedinte, Director General; Tatiana Cimpoeşu – Vicepreşedinte, Director Linia de Business Carne Pasăre; Gheorghe Covrig – Director Economic.
Agricola Bacău, care va împlini 20 de ani de la înfiinţare în septembrie 2012, este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie. În 2011, Agricola Bacău deţinea 15% din piaţa cărnii de pui, fiind lider cu 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal.