“La cartof, a intrat din afară marfă cu probleme de provenienţă, de boală, de dăunători. Asta nu a făcut altceva decât să ne scadă producţiile.
În sectorul de legume, diminuarea cu aproape 30% a sprijinului cuplat i-a dezamăgit pe producători. Apoi, nu s-a făcut cunoscut faptul că nu se va aplica programul Tomata în perioada de toamnă”, a precizat Aurel Tănase.
„PREGĂTIREA PENTRU LIVRARE AR TREBUI SUBVENŢIONATĂ!”
„Este absolut prioritar să ne acoperim necesarul de materii prime, pentru că acum asigurăm doar 45% din cât ne trebuie. De asemenea, dorim să se subvenţioneze pregătirea pentru livrare: sortare, ambalare, etichetare, prezentare. Astfel poate reuşim să încurajăm profesionalismul şi să punem oamenii potriviţi acolo unde trebuie. Nu se poate vorbi despre sprijin de sub 10 mii de euro/ha la sere, sub 8.000 euro la solarii, sub 4.000 euro la ha la roşii pentru industrializare şi sub 300 euro/ha la mazărea pentru industrie”, consideră preşedintele Organizaţiei Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare (OIPA) de Legume-Fructe.