Pentru 2015 și 2016 sunt nu mai puțin de 89 de scheme de plată în agricultură. De patru ori mai multe decât existau în anii anteriori, când fermierii puteau să acceseze 21 de scheme de sprijin. Din 2017 se pot face modificări.
„Până la 1 august vrem să avem o imagine completă a schemelor pe care le vom implementa de la anul. Vorbim de o simplificare substanțială, în cadrul căreia să introducem niște condiții prin care să ajutăm fermierii să acceseze mai ușor fondurile europene”, a spus ministrul Agriculturii.
Din cauza complexității schemelor de plată, a criteriilor multe și imposibil de respectat de către mulți fermieri, România va pierde 25 milioane de euro din banii pentru sprijinul cuplat, a mai spus Achim Irimescu.
Articol publicat in revista Ferma nr.13(174) 1 – 15 august 2016