Lâna - un miracol abandonat - Revista Ferma
5 minute de citit

Lâna – un miracol abandonat

figura padeanu m Lâna - un miracol abandonat

Lâna grosieră se vinde cu 1-2 lei/kg iar cea semifină cu 2-3 lei/kg, în timp ce lâna fină valorează 3-4 lei/kg, prețuri de valorificare de peste zece ori mai mici comparativ cu perioada anterioară.

 

Un declin cu multiple cauze

Acest recul puternic al producției indigene de lână a fost cauzat, în primul rând, de scăderea cererii interne de lână ca urmare a declinului industriei textile, finalizat prin închiderea celor mai multe unități de procesare a lânii grosiere.

Pe de altă parte, după anul 1990 s-a accentuat tendința crescătorilor de ovine români de a elimina oile cu lână fină și chiar semifină, mai pretențioase la condițiile de iernat, în favoarea oilor cu lână grosieră, care au ajuns majoritare (circa 75%) în structura de rasă de ovine a României.

În contrast, cererea pentru lână grosieră a scăzut foarte mult, odată cu importul masiv de covoare din fibre sintetice, aduse din vestul Europei, și pierderea piețelor din țările arabe care importau cantități mari de covoare din lână grosieră și chiar lână spălată.

Totodată, au dispărut treptat și unitățile D.C.A. ce aveau ca atribuții colectarea și sortarea lânii; această activitate, după anul 1994, fiind preluată parțial de persoane private, de multe ori incompetente și rău-intenționate.

Astăzi, lâna semifină și mai ales lâna fină are căutare pe piața internă și externă (1 dolar/kg), dar lâna grosieră este solicitată mai puțin. Mulți crescători, îndeosebi cei din zona de șes o  depozitează în magazii, în așteptare, la discreția… moliilor. S-a ajuns până acolo încât, după o perioadă de păstrare, unii crescători, cu lacrimi în ochi, îi dau foc!

 

Calități igienice, economice și tehnologice superioare

Lâna și bumbacul sunt considerate și, în prezent, cele mai valoroase fibre textile, datorită unor însușiri igienice și mecanice care nu se regăsesc în totalitate la alte fibre textile naturale sau de sinteză.

Dintre calitățile igienice ale lânii menționez: conductibilitate termică redusă (termoizolatoare), fiind de 3-4 ori mai călduroasă comparativ cu „sora” ei sintetică melana, higroscopicitate pronunțată, bună izolatoare pentru zgomote puternice și ultrasunete, permeabilitate pentru razele ultraviolete care asigură igienizarea pielii, electrizare statică redusă (facilitează scurgerea rapidă a electricității statice); se aprinde greu (la peste 500oC) și arde încet, lăsând un scrum spongios neaderent la suprafața de ardere, senzație plăcută la palpare, rezistență foarte ridicată la acțiunea razelor solare (de  șase ori mai mare comparativ cu mătasea naturală și de două ori mai mare față de melană).

Primele trei însușiri sunt conferite de spațiile pline cu aer dintre celulele fusiforme principale componente ale cortexului fibrei de lână. Lâna și țesăturile de lână se vopsesc ușor, rezistă de aproape 12 ori mai mult la acțiunea acizilor (se spală numai cu detergenți acizi) decât la baze, se calcă ușor (suportă fără a se degrada operațiile de finisare și călcare la cca. 100oC). Capacitatea de împâslire este specifică numai lânii, proprietate pe care se bazează fabricarea de postavuri. Pe lângă aceste calități, mai adăugăm că lâna virgină este foarte elastică și cu rezistență bună, ceea ce imprimă o durabilitate mare produselor din lână.

Cu toată concurența sutelor de tipuri de fibre sintetice produse în ultimii patruzeci de ani, lâna rămâne încă o materie primă de bază în industria textilă mondială. 

Aceste particularități igienice, economice și tehnologice au ca suport structura histologică și compoziția chimică proprie fibrelor de lână.

Lâna în stare naturală conține 10-20% apă (standardul 15-17%) și 80-90% cheratină, substanță proteică, având o compoziție asemănătoare cu scleroproteinele din piele, păr, pene, copite și coarne, compatibilă cu pielea umană. Însușirile valoroase specifice lânii sunt rezultatul unei structuri histologice specifice fibrei de lână față de alte fibre textile naturale sau artificiale. Stofele din lână în amestec cu bumbac sau alte fibre naturale sunt călduroase, ușoare, catifelate, își păstrează mult timp culoarea inițială, lasă să treacă razele ultraviolete, permit o bună aerisire a corpului uman și un bun tranzit al umezelii.

 

 

 

ATENȚIE! APAR NOI OPORTUNITĂȚI DE ÎNTREBUINȚARE A LÂNII

Ce este de făcut? Pentru a crește cererea de lână, mai cu seamă de lână grosieră, prin politici guvernamentale de stimulare trebuie reorganizată industria textilă care prelucrează lâna și totodată găsirea de noi oportunități de folosire a lânii ca materie primă.

În această perioadă se dezvoltă noi tehnologii de utilizare a lânii, după tratamente speciale, pentru a produce materiale și panouri termoizolante utilizate în industrie și construcții.

Pentru moment, cea mai bună variantă de încurajare a crescătorilor de oi ar fi o subvenție de 1 euro/kg de lână. Eu consider că este un ajutor stimulativ decent pentru cea mai bună fibră textilă. Oieri, voi ce părere aveți?



 

Articol publicat in revista Ferma nr.16(177) 15 – 30 septembrie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×