La Naşterea Domnului, sămânţa aşezată sub brazdă e pruncul Iisus! - Revista Ferma
3 minute de citit

La Naşterea Domnului, sămânţa aşezată sub brazdă e pruncul Iisus!

coperta rb dec2012 m La Naşterea Domnului, sămânţa aşezată sub brazdă e pruncul Iisus!

Sub clinchet de colind, în câmp, mirabila sămânţă visează sub plapuma brazdei arhitectura viitoarei recolte. Rănit de-atâta secetă, pământul îşi reface forţa de creaţie, de zămislire. Puţinele ploi din ultima vreme au dat binecuvântare dumnezeiască firavelor plante de cultură.

În primăvară, am putea avea culturi frumoase. Încă o dată – dacă mai era necesar – s-a dovedit că fără sisteme de irigaţii nu se poate performa în agricultură. Şi nici fără sacrificii. De fapt, nimic trainic, peren nu se face fără sacrificiul de sine!

Seceta – cu tot evantaiul de efecte – şi fondurile europene blocate şi neabsorbite şi-au pus amprenta asupra acestui ciclu agricol.

Încă o dată, producătorii agricoli au ieşit învinşi din obositoarea luptă pentru marile recolte. În multe zone ale ţării, pământul n-a mai dat roadă, cu toate că a fost udat din plin cu sudoarea muncii. A unei munci istovitoare.

Nu s-au realizat producţiile prefigurate, hambarele sătenilor au rămas pe jumătate goale. Cei mai mulţi dintre fermieri au sărăcit. Spectrul ameninţător al falimentului planează asupra multor exploataţii agricole, asupra fermelor de subzistenţă.

Guvernul nu a reuşit să acopere prin schema ajutorului de minimis decât o mică parte din efectele secetei. Infimă. O sută de lei pe hectar, dar numai până la o suprafaţă de maximum 10 hectare, este răspunsul neputincios de ajutor al economiei unei ţări aflate în vecinătatea… Botswanei! (În paranteză fie spus, până şi această ţară africană are o monedă naţională – care defineşte „ploaia” – mult mai… puternică decât a noastră!)

Dar nici pentru acest ajutor de minimis nu s-au găsit suficienţi bani. Numai jumătate dintre fermieri vor primi, în acest an, simbolica despăgubire. Restul, la anul, din viitorul buget naţional!
Din cauza crizei şi a sărăciei, o parte a producătorilor agricultori au ieşit în stradă. Probabil că o vor mai face şi în anul viitor, aşa cum au promis.

Din bani europeni nu se despăgubesc fermierii. Speranţa poate veni din 2014, când producătorii agricoli români ar putea primi fonduri europene pentru plăţile asiguratorii în caz de calamitate a culturilor şi pentru finanţarea conectării la structura de irigaţii.

Subvenţiile acordate de Uniunea Europeană şi de statul român nu sunt tocmai satisfăcătoare. Fermierii comunitari primesc mult mai mult. Dar, pentru că nu am reuşit să absorbim fondurile, Europa ne-a închis uşa şi ne-a întors spatele. Aşa se comportă cu economiile din… lumea a treia!

Bugetul pentru politicile agricole comune pentru perioada următoare va fi unul auster. În timp de criză economică, fără investiţii fertile, fără accesarea banilor europeni, nu se poate progresa, nu se poate performa. Recesiunea economică şi politicile de austeritate au fost coordonatele recentului summit european.

Între performanţă şi potenţialul semnificativ al agriculturii româneşti – prăpastia!

… Sărbătorile de iarnă ne bat în pragul sufletului cu miros de cetină de brad. Sub refrenul „Leru-i ler”, pământul viseză la marile recolte.

De Crăciun, la Naşterea Domnului, sămânţa de sub brazdă e pruncul Iisus!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →