Tractoarele din noua serie 6M au puteri cuprinse între 110 şi 195 CP şi se adresează atât producătorilor, cât şi prestatorilor de servicii şi chiar operatorilor municipali care au nevoie de un tractor versatil, puternic, cu caracteristicile şi opţiunile disponibile necesare pentru a face faţă unei game largi de sarcini şi condiţii.
Cele mai mici trei modele din serie au un ampatament de numai 2,4 metri. Acest lucru face ca aceste tractoare să fie mai compacte decât tractoarele din seria veche. Pentru lucrul cu încărcătorul frontal, există opţiunea montării unei ferestre panoramice pe acoperişul cabinei.
De altfel, cabina a fost reproiectată din temelii. John Deere susţine că nivelul maxim de zgomot nu depăşeşte 70 de decibeli. Toate comenzile şi butoanele importante sunt amplasate în dreapta operatorului. Cabina are o suspensie mecanică şi pentru a spori şi mai mult confortul pentru utilizator, puntea faţă se bazează pe o suspensie în trei puncte (TLS).
Noua serie 6M vine cu trei opţiuni de transmisii. PowrQuad şi AutoQuad, transmisii powershift în patru trepte, în timp ce CommandQuad Plus oferă angrenaj complet automat şi schimbare de gamă fără a folosi ambreiajul.