JCB sistează producţia din Marea Britanie! - Revista Ferma
2 minute de citit

JCB sistează producţia din Marea Britanie!

JCB_Rocester_bÎn Regatul Unit, JCB deţine nu mai puţin de nouă uzine de producţie, iar până la sfârşitul săptămânii viitoare toate aceste fabrici vor fi închise, angajaţii afectaţi de această decizie urmând totuşi a fi plătiţi integral în această perioadă, a dat asigurări conducerea companiei. Personalul de birou va continua să lucreze o săptămână de 39 de ore, mulţi dintre aceşti angajaţi lucrând de acasă, în sprijinul politicii de distanţare socială promovate de guvernul britanic.

„JCB este un exportator global, iar cererea mondială pentru produsele noastre a scăzut brusc, deoarece clienţii anulează comenzile sau amână livrările. Având în vedere această situaţie în schimbare rapidă, trebuie să regândim planul de producţie”, a precizat compania britanică prin intermediul unui comunicat.

Interesant este faptul că fabrica JCB de la Pudong (China), din apropiere de Shanghai, care şi-a întrerupt activitatea luna trecută, tot ca urmare a impactului pandemiei de coronavirus, este acum din nou complet funcţională.

–––-
Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!

Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro

CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →