În acest sens, este important ca fermierul să aibă acces la piese şi service de calitate la orice oră, pentru a preveni situaţiile în care o combină sau un tractor staţionează mai mult timp în fermă.
• Numere de telefon pentru situaţiile de urgenţă. Compania IPSO Agricultură vine în sprijinul fermierilor cu un program de lucru prelungit pentru toate sediile şi cu numere de telefon atât pentru piese de schimb, cât şi pentru partea de service, pentru situaţiile de urgenţă ce pot apărea în timpul recoltării. În funcţie de programul stabilit de fiecare regiune, în perioada iunie – octombrie 2019, programul de lucru se va derula de luni până vineri, începând cu ora 7:00 şi până la orele 19:00, în timp ce sâmbăta programul va începe la 08:00 şi se încheie, pentru anumite regiuni, la ora 15:00. Pe lângă programul special, fiecare dintre cele 19 sedii IPSO din ţară a alocat un număr de telefon pentru urgenţe, valabil în afara orelor de program.
• 19 depozite de piese de schimb. IPSO Agricultură are 19 depozite regionale de piese de schimb, localizate în sediile din întreaga ţară. Stocul naţional include peste 50.000 de referinţe, dintre care 20.000 de referinţe distincte. Piesele de schimb care nu se află în stoc sunt livrate în 1-3 zile lucrătoare în regim de comandă urgentă şi până la 5 zile lucrătoare în regim de comandă normală.
IPSO Agricultură pune la dispoziţia partenerilor piese de schimb de origine pentru toate utilajele şi echipamentele agricole pe care compania le comercializează în România. Pentru piesele de schimb marca John Deere, zilnic, se efectuează două transporturi între Depozitul Central de Distribuţie de Piese de Schimb John Deere din Bruchsal (Germania) şi punctele de lucru din ţară.
Având în vedere modul în care este organizată activitatea departamentului de piese de schimb, IPSO Agricultură prezintă o serie de avantaje competitive:
– Proximitate faţă de client prin sediile centrale prezente în toate zonele importante ale ţării;
– Piesele de schimb sunt livrate în 24-72 ore;
– Disponibilitate prin stocul de piese deţinut în mod curent;
– Soluţii multiple prin intermediul parteneriatelor dezvoltate cu alţi dealeri din Europa;
– Consultanţă oferită clienţilor pentru echipamentele comercializate;
– Oferirea de soluţii intermediare pentru funcţionarea echipamentelor până în momentul livrării pieselor.
• Peste 130 de tehnicieni de service în ţară. Compania are 8 ateliere de service în cele 8 regiuni din ţară, unde tehnicienii de service intervin pentru diagnosticarea şi repararea utilajelor defecte. Echipa de service include peste 130 de tehnicieni de service, din care o sută de maşini echipate pentru intervenţii rapide în fermele clienţilor din ţară. Tehnicienii sunt calificaţi şi atestaţi periodic pentru a realiza reparaţii la cel mai înalt standard de calitate.
Diagnosticarea utilajelor se face folosind aplicaţii software performante (dedicate, personalizate pentru fiecare furnizor), pentru identificarea problemelor sau a defecţiunilor potenţiale şi pentru actualizarea setărilor şi programelor software ale utilajelor.
Compania IPSO Agricultură investeşte în pregătirea continuă a angajaţilor săi, iar stagiile de pregătire se desfăşoară la centrul de training din Mogoşoaia.
Cea mai extinsă reţea de distribuţie din România
IPSO Agricultură, parte a grupului francez Monnoyeur, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje agricole la nivel internaţional, este lider pe piaţa de utilaje agricole din România. Cu o experienţă vastă în domeniul agricol, compania oferă soluţii integrate producătorilor din România, de la piese de schimb, service în câmp şi până la pregătirea operatorilor.
IPSO Agricultură comercializează o gamă variată de maşini şi echipamente agricole, de la tractoare, combine de recoltat, la încărcătoare frontale şi echipamente de lucru în câmp. Compania este importator unic autorizat al maşinilor şi utilajelor John Deere. Paleta de furnizori IPSO Agricultură include mărci de renume pe piaţa utilajelor agricole, precum Kuhn, Bednar FMT, Fliegl, Pichon, Pellenc, Perard, Kemper, Zurn, Geringhoff, Grasdorf, Laforge etc.
IPSO Agricultură are cea mai vastă reţea de distribuţie de maşini agricole din România, având 19 centre regionale: Mogoşoaia, Alexandria, Giurgiu, Feteşti, Ulmeni, Ovidiu, Babadag, Brăila, Buzău, Roman, Botoşani, Vaslui, Târgu Mureş, Alba Iulia, Braşov, Oradea, Carei, Timişoara şi Craiova.
Text şi foto: IPSO AGRICULTURĂ
Articol publicat în revista Ferma nr. 12/239 (ediţia 1-31 iulie 2019)