“Eu am încărcat mieii săptămâna trecută, mai am 1000, dar pe aceştia am de gând să îi vând în vară. Oricum, preţurile mici de anul trecut au măturat 25% din efective, am impresia că şi Dumnezeu vrea să ne trieze”, mi-a scris Ionuţ.
Acesta a precizat că această posibilă criză alimentară provocată de Coronavirus ar putea fi o sabie cu două tăişuri pentru producătorii români:
1. Poate fi în favoarea fermierilor, dacă o să-şi deschidă românul mintea şi o să cumpere produsele noastre ( ceea ce cred că se va întâmpla, având în vedere că dacă durează criza asta mult stocurile de mâncare ale supermarketurilor se vor termina).
2. Poate fi şi în defavoarea fermierilor dacă (deşi foarte puţin probabil) statul român o să-i transforme în “carne de tun”, adică să ia cu forţa de la agricultori şi să hrănească populaţia (n.r. acest lucru este legal după declararea stării de urgenţă de către preşedintele nostru, Klaus Iohannis, dar totuşi puţin probabil).
Tânărul fermier “invită” autorităţile „să meargă la străinii cărora le-au dat pâmânt şi i-au făcut stăpâni în curtea noastră!”

Fermierii mici şi mijlocii sunt singura scăpare a ţării noastre!, a adăugat Ionuţ Cioranu.
Rămâneţi conectaţi cu Celula de Criză FERMA!
Ferma Media Grup, primul grup media privat din domeniul agriculturii româneşti, a creat o CELULĂ DE CRIZĂ pentru problemele fermierilor, care va prelua toate sesizările, cererile şi propunerile venite dinspre fermieri către autorităţi, precum şi neliniştile oamenilor cu privire la sectorul agroalimentar. În plină pandemie CoVid-19, Celula de Criză este un demers jurnalistic de utilitate publică, în sprijinul fermierilor şi al populaţiei, lansat şi susţinut de Ferma Media Grup prin site-urile revista-ferma.ro şi agroinfo.ro
CUM NE PUTEŢI CONTACTA. În această perioadă, redactorii Ferma şi Agroinfo sunt alături de voi, fermierii români, pentru a vă face publice problemele cu care vă confruntaţi şi pentru a le aduce în atenţia autorităţilor. Vă rugăm să ne trimiteţi întrebările şi sesizările voastre pe adresa redacţiei: redactia@revista-ferma.ro sau să ne trimiteţi mesaje pe paginile de facebook Revista Ferma şi Agroinfo şi prin WhatsApp la telefon 0722814021.







