Deşi este originar din Maramureş, s-a stabilit la Lugoj încă de pe vremea liceului. A renunţat însă la cariera militară în 2002, când a plecat din ţară ca să descopere lumea, ajungând iniţial în Grecia şi apoi în Italia, unde a văzut cât de solicitantă este munca fizică din agricultură, migăloasă şi repetitivă. Astfel a devenit un inventator autentic, dar nerecunoscut. Lucrul acesta nu îl deranjează atât de mult, căci maşinăriile create de el îl ajută, de fapt, în activitatea de zi cu zi. În „cizmă” a stat până în 2009, când a decis să revină acasă, pentru că situaţia devenise destul de complicată pentru el şi soţia sa Roxana, din cauza crizei economice de la acea vreme.
Gospodăriile din jumătatea de est a judeţului Timiş şi o mare parte din Caraş-Severin au acces la răsadurile sale. Dar are clienţi şi din alte regiuni ale ţării. „Mă caută oameni din Bistriţa, Cugir, Alba Iulia, Hunedoara. Pentru că şi preţul la care vând eu este unul deosebit de atractiv. Anul trecut, îmi amintesc că răsadul de roşii se vindea cu 1,8 lei la început de sezon iar eu ceream 45 de bani. Eu îmi permit să las din preţ datorită faptului că nu am atâtea costuri cu manopera”, îmi mărturisea fermierul. Într-un sezon, acesta produce peste 150.000 de răsaduri.
Cum a reușit să automatizeze procesul de producere a răsadurilor? vezi video
Ineditul dispozitiv creat din tot felul de piese recondiţionate are capacitatea de a semăna până la 80.000 de plante pe zi iar procesul este complet automatizat. „Mi-a luat şase luni să-mi fac planul şi să finalizez maşinăria. Dacă nu aş avea această maşină, probabil aş face undeva la 2.000 de răsaduri într-o zi, împreună cu soţia, şi poate nu cu aceeaşi precizie”, ne-a mărturisit fermierul.
Cum reuşeşte să fie profitabil cu cel mai mic preţ de pe piaţă?
De ce preferă roşia de 1 kilogram şi celebra inimă de bou?
Citiţi articolul integral în revista Ferma nr. 5 15-31 martie 2021
Citeşte varianta ISSUU nr. 5: https://issuu.com/revistaferma/docs/1-14_martie_2021
Solicită un exemplar gratuit: https://www.revista-ferma.ro/exemplar-gratuit
Dacă doriți să vă abonați, intrați aici: https://www.revista-ferma.ro/abonamente
un reportaj de
LIVIU GORDEA