Ion Conțiu (foto) nu are pe cine lăsa paznic la căprițele sale. A mai avut câte un îngrijitor, doi, dar n-au făcut mulți purici. Bărbatului îi place însă munca lui, nu se dă înapoi, chiar dacă, deseori, câștigurile nu sunt cele dorite.

Pentru un pumn de bani
De trei ani, Ion Conțiu vinde unui procesator din Brașov laptele căprițelor sale. Firma l-a dotat cu un tanc de răcire pe care-l ține în curtea casei. Mașina vine de două ori pe săptămână și „aspiră” laptele în cisternă. Mai departe, laptele e transformat în telemea, iaurt și smântână, bunătăți care sunt exportate. ”Înainte vindeam telemea la piață. Îmi era greu, că nu prea avea cine sta la tarabă. Mai dam și en-gross, dar plătită prost. Din discuțiile avute cu alți crescători din județ, că ne cunoaștem între noi, am auzit de procesatorul din Brașov. La început nu au vrut, vreo trei am tot sunat, dar în cele din urmă au fost de acord. Acum e mai bine, că e muncă mai puțină, nu trebuie să mai închegăm”, îmi spune crescătorul.
Fermierul îmi dezvăluie că nu a negociat prețul litrului de lapte, fiindcă ”nu se negociază”. A acceptat prețul oferit și a început să livreze laptele. S-a întâmplat și ca procesatorul să nu ridice laptele timp de două săptămâni, în plin sezon de lactație, situație care a dus la scăderea veniturilor. Colac peste pupăză, recent i-a redus și prețul de achiziție, cu 20 de bani, la 1,20 lei/litru.

Chemarea muntelui
Cu vreo 15 ani în urmă, soții Conțiu lucrau în Sibiu: el electrician, ea angajată la o firmă de artizanat. Făceau naveta, zilnic, de la Gura Râului la Sibiu. Distanța e mică, vreo 16 km. Ion nu era, însă, împăcat cu viața lui. Nu se simțea bine în salopeta de electrician, nu-l trăgea inima la munca normată, cu program și șefi. Privea prin geamul autobuzului pădurile și poienile Munților Cibin și tânjea după viața de păstor pe care o cunoscuse din copilărie. Făcuse profesionala și se angajase mai mult ca să-i facă tatălui său pe plac. ”Eu, îmi mărturisește Ion, când eram la școală și învățătorul ne cerea să scriem ce vrem să ne facem când vom fi mari, scriam mereu același lucru: vreau să mă fac cioban!” Într-o zi a stat la sfat cu soția lui Raveca și au căzut de acord să renunțe fiecare la serviciul din Sibiu și să crească animale în Gura Râului. Au vândut o vacă, au mai făcut rost de niște bani și s-au dus la o fermă din Cristian de unde au cumpărat zece capre. Mai târziu, au mai cumpărat încă 15. Le-au înmulțit de la un an la altul și au ajuns unii dintre cei mai mari crescători de capre din județ. Are în turmă exemplare din rasele Carpatină, dar și Saanen și Boer, unele fiind metisate.
Ion își cheamă caprele fluierând. Câinii se ridică de prin tufișurile unde găsiseră un strop de umbră. Mai sunt câteva ceasuri până la asfințit. Păstorul știe că viața pe munte e plină de pericole, dar nici nu se gândește să renunțe. Turma e principala sursă de venit a familie. Copiii vor să meargă la școală la Sibiu, e nevoie de bani. Mai mult decât necesitate, creșterea caprelor este și va fi pentru Ion Conțiu un mod de a fi.

ÎN GHEARELE MORȚII
Versanții din sudul comunei sunt împăduriți sau acoperiți cu arburști care cresc deși ca o perie. Vegetația e ideală pentru hrana caprelor. Totodată e ideală pentru camuflajul sălbăticiunilor. Ursul carpatin stă ascuns în desiș. Așteaptă clipa favorabilă să atace. N-au trecut doi ani de când Ion Conțiu s-a luptat cu ursul. ”Atacat am fost de multe ori, dar atunci m-a și prins”, își amintește păstorul. ”Am auzit câinii lătrând, am strigat puternic, dar ursul nu s-a mișcat de pe loc. Când m-a văzut, s-a năpustit direct la mine. Eu am dat vreo trei-patru pași în spate și am pus bâta înainte, dar ursul a prins-o de a sărit așchie din ea. Când să mă prindă de piept, am pus mâna în față. Mi-a zdrobit oasele la mână, era să-mi pierd mâna, că am făcut apoi infecție în locul acela. Am avut noroc că am avut patru câini buni, care au prins de el toți patru și m-a lăsat. Am avut noroc”, mărturisește curajosul fermier.
Trei săptămâni a zăcut Ion Conțiu pe patul unui spital din Sibiu. Cum s-a însănătoșit, s-a întors la caprele lui și le-a scos din nou la pășune, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Potrivit legii 149/2015, împotriva cărora oierii au protestat sub ferestrele Parlamentului, Ion Conțiu ar fi trebuit să aibă lângă turmă trei câini. Cel mai probabil, al patrulea câine i-a salvat viața.

Articol publicat in revista Ferma nr. 19 (180) din 1-15 noiembrie 2016