Povestea sa de succes se împleteşte cu istoria locului. În perioada interbelică, Cenadul era considerat un reper important pentru agricultura românească. Însuşi renumitul academician Gheorghe Ionescu-Siseşti spunea despre oamenii de aici că pot rivaliza cu marii proprietari de pământuri, comparându-i din punct de vedere al dotărilor de utilaje cu fermierii din America de Nord! Astăzi, Vasile Târziu este cu siguranţă un demn urmaş al înaintaşilor săi. Practică agricultura din 1993 şi se mândreşte cu faptul că este a cincea generaţie de fermier din familia sa. A început prin a lucra împreună cu fratele său cele 10 hectare retrocedate în baza Legii 18. S-a ocupat iniţial cu legumicultura, însă ulterior a adoptat modelul actual de business, cu accent pe cultura mare. Astăzi exploatează 2.600 de hectare în apropiere de graniţa cu Ungaria.
Om al cărţii şi al muncii
Se autodefineşte ca fiind un ţăran intelectual, pentru că, spune el, poartă în ADN ambele trăsături moştenite de la părinţii şi bunicii săi! Nu-i este ruşine să muncească şi să se bage până la gât în noroi dacă este cazul, dar în acelaşi timp este şi un om al cărţii, fiind, printre altele, pasionat de electronică. Acest aspect l-a ajutat să înţeleagă şi să se adapteze mai uşor schimbărilor de ordin tehnologic care au venit pe repede înainte în ultimii ani. Digitalizarea este, în opinia sa, una dintre marile provocări ale agriculturii de astăzi şi de mâine.
Impactul digitalizării
„Digitalizarea ca atare nu va avea un aport în producţie mai mare de 5%. Şi vă spun şi care este motivarea privind această estimare. În orice fermă de dimensiuni mai mari, managementul este făcut de un inginer agronom, cineva cu experienţă. Dar ca să deţii nişte softuri la nivel de fermă care să-ţi facă gestiunea şi financiară, şi tehnologică pentru fiecare cultură, plus legăturile între flotele de utilaje, deja necesită un specialist. Pe de altă parte, toate sistemele complexe la un moment dat se vor defecta. Asta înseamnă că va trebui să avem un om plătit sau un contractant care o dată pe săptămână să facă mentenanţa întregului sistem”, susţine Vasile Târziu.
UN NOU TRACTOR NEW HOLLAND
Vasile Târziu a luat primul contact cu brandul New Holland în 2012, când şi-a achiziţionat două tractoare, iar de atunci a rămas inevitabil ataşat de această marcă. De curând şi-a completat colecţia de tractoare cu un nou model New Holland, T8.435 Genesis cuPLMIntelligence, o adevărată piesă de rezistenţă despre care are numai cuvinte de laudă. „Colaborarea cu reprezentanţii AgroConcept a fost una excelentă, de la bun început. Nu am avut nici o interacţiune negativă. Service-ul a fost întotdeauna competent”, şi-a argumentat fermierul alegerea.
Semnal RTK pentru fiecare tractor
Ca orice fermier care se respectă, acesta a investit o mulţime de bani în noile tehnologii, atât în ceea ce priveşte sistemele de ghidare a maşinilor prin satelit, cât şi cele care ţin de agricultura de precizie. „Vorbim aici nu doar de confortul tractoristului, ci şi de precizia semănatului, evitarea dublării rândurilor, scăderea consumurilor de carburant datorită eficientizării lucrărilor la pregătirea terenului. Pentru că la lăţimi mari de lucru este imposibil de menţinut traseul fără ajutorul GPS-ului şi a liniilor de ghidare”, consideră bănăţeanul, absolvent al Facultăţii de Mecanică Agricolă.
În urmă cu doi ani şi-a achiziţionat propria staţie de recepţie a semnalului RTK, pentru care a plătit 32.000 de euro, investiţie ce ar trebui amortizată în trei ani, după calculele sale. „Plăteam abonament pentru semnal RTK la nouă tractoare. Acum am o stabilitate mult mai bună a semnalului GPS şi nu mai depind de alţii”, a precizat fermierul.
Fertilizare cu rată variabilă
În ceea ce priveşte aplicarea fertilizanţilor şi în mod special a îngrăşăminelor chimice cu rată variabilă, tehnologie care urmăreşte distribuirea substanţelor în funcţie de capacitatea de absorbţie a plantelor, pentru optimizarea costurilor şi creşterea randamentelor, Vasile Târziu spune că e nevoie de o analiză complexă a suprafeţelor înainte de a opta pentru o astfel de strategie. „Sunt situaţii în care nu e nevoie de aplicare cu rată variabilă, mai ales acolo unde există o oarecare uniformitate în câmp. În schimb, dacă tipologia solului variază foarte mult, astfel încât într-o parcelă de 50 de hectare putem avea trei structuri diferite, de la soluri foarte grele până la cele nisipoase, cu diferenţe de pH, cum este cazul meu, devine o necesitate. Chiar şi semănatul cu rată variabilă la plantele prăşitoare poate fi o opţiune de luat în considerare. Adică aplicarea de densităţi diferite. Numai că şi aici e nevoie de un om bine instruit, care să ştie să folosească sistemul acesta”, afirmă proprietarul şi administratorul SC Agrobilan SRL.
5 ANI DE AGROCONCEPT PE PIAŢA DIN ROMÂNIA!
Anul acesta s-au împlinit cinci ani de când AgroConcept a intrat pe piaţa românească a furnizorilor de maşini şi echipamente agricole. Datorită parteneriatelor exclusive cu New Holland şi Kverneland, două dintre mărcile emblematice din acest domeniu, poziţia companiei a devenit una dominantă în scurt timp. Elementul esenţial al modelului de business pe care AgroConcept l-a avut în vedere de la bun început a fost plasarea clientului în centrul atenţiei, astfel încât acesta să obţină toate beneficiile de care are nevoie pentru a fi mulţumit.