ÎNVAŢĂ să te descurci singur - cum SĂ ADMINISTREZI CORECT INJECŢII CAPRELOR - Revista Ferma
4 minute de citit

ÎNVAŢĂ să te descurci singur – cum SĂ ADMINISTREZI CORECT INJECŢII CAPRELOR

În fiecare fermă ar trebui să existe, sub cheie, un dulap cu dezinfectante, seringi şi ace care să fie la îndemână atunci când e nevoie de ele. Medicamentele nu se ţin în fermă. Se aduce doar strictul necesar. Unele flacoane se păstrează la frigider, ca de exemplu cele cu vitamine sau vaccinuri, dacă administrarea lor nu se face imediat ce sunt aduse. De ce medicamente aveţi nevoie, vă sfătuiţi cu medicul veterinar, care vă poate îndruma.

Citiţi indicaţiile inscripţionate pe flacon
O injecţie se poate inocula în trei moduri. De unde ştiţi asta? Scrie pe flacon cum se administrează:
– Intramuscular (IM), adânc în muşchi (vezi figura). Se folosesc ace cu o lungime de 30-40 mm şi un calibru de 1,5-2 mm.
– Subcutan (SC) – sub piele. Acele au calibrul de 1,8-2 mm, dar sunt şi mai scurte (25 mm).
– Intravenos în venă (IV). Deoarece este mai dificil de a găsi vena, se recomandă ca acest tip de injecţie să fie efectuată numai de medicul sau tehnicianul veterinar.
Medicamentele administrate intramuscular se absorb mai repede decât cele administrate sub piele, dar mai lent decât intravenos.
Seringile trebuie să fie de unică folosinţă şi vor fi reciclate împreună cu acul după folosire, nu se aruncă la întâmplare. Nu se foloseşte acelaşi ac la animale diferite. Seringile de sticlă sunt folosite de medicul veterinar, care le va steriliza după folosire. Cele mai utilizate, într-o fermă de capre sau de oi, sunt seringile de 5-10 ml.
Înainte de utilizare, citiţi pe flacon care este data expirării şi nu utilizaţi medicamente dacă această dată este depăşită şi nici vaccinuri care nu au fost ţinute la temperatura indicată.
Nu folosiţi mai mult decât doza indicată de medicul veterinar sau scrisă în prospectul flaconului. Dacă depăşiţi doza, nu însemnă că animalul se vindecă mai repede sau efectul asupra paraziţilor (în cazul deparazitării injectabile) va fi mai mare. Puteţi face mai mult rău caprei.
Pentru a extrage medicamentul din flacon în seringă, ştergeţi vârful flaconului cu alcool, introduceţi acul în flacon prin dopul de cauciuc şi retrageţi medicamentul.
Asiguraţi-vă că eliminaţi bulele de aer din seringă înaintea injecţiei. Pentru aceasta, loviţi uşor seringa cu degetul după care împingeţi pistonul pentru a elimina aerul până când se scurg două-trei picături din ac.
La administrarea subcutană, stabiliţi locul de injectare, prindeţi de piele şi trageţi uşor de ea până se formează un pliu (ca un cort). Ţinând seringa şi acul paralel cu corpul caprei, împingeţi acul prin stratul de piele şi administraţi medicamentul în cavitatea creată de pliul format. Introduceţi acul de sus în jos, în caz contrar medicamentul sau vaccinul injectat se poate scurge afară. După retragerea acului puneţi degetul şi masaţi uşor locul în care aţi introdus acul.
Pentru injecţiile administrate intramuscular, alegeţi locul de injectare, dezinfectaţi zona cu alcool, introduceţi acul în muşchi, trageţi uşor pistonul pentru a vă asigura că nu aţi nimerit o venă (dacă va fi aspirat sânge în seringă, trebuie să reîncercaţi în alt loc), după care împingeţi încet pistonul. După administrarea întregii cantităţi şi golirea seringii, scoateţi acul şi frecaţi uşor zona.
Cum se administrează o injecţie se poate învăţa cel mai uşor la indicaţiile medicului. Nu folosiţi niciodată antibiotice doar că aşa vi se pare că ar fi mai bine. întotdeauna consultaţi medicul veterinar.

Capra_b

Un articol publicat în revista Ferma nr. 5/232 (ediţia 15-31 martie 2019)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →