Cum facem recoltarea ouălor pentru incubaţie
“De la găinile care se vor recolta ouă pentru incubaţie pregătirea perechilor (formarea familiilor) se va face respectând raportul între sexe (acesta trebuie să fie corespunzător cerinţelor fiecărei rase sau hibrid aviar în parte), în medie un cocoş la 8-10 găini.
Pentru incubaţie se vor recolta ouă, numai de la păsări sănătoase, care au fost vaccinate corespunzător. Găinile de la care se recoltează ouă pentru incubaţie ar trebui să fie vaccinate, cel puţin contra psedopestei aviare şi a bursitei infecţioase aviare. Puii rezultaţi din ouăle acestor păsări, în urma incubaţiei vor fi protejaţi în primele 10-12 zile de viaţă” susţine ViorelHerman, într-un articol publicat în revista Ferma, ediţia 1(39)/2006.
Având în vedere temperaturile joase de la şfârşitul iernii – începutul primăverii, se recomandă ca recoltarea ouălor de incubaţie, să se facă cât mai curând posibil după producerea acestora. Depozitarea ouălor se va face în cofraje (pentru a se evita spargerea), într-o încăpere răcoroasă, după ce în prealabil ouăle cu coajă subţire, rugoasă sau fisurată au fost îndepărtate.
Ouăle pot fi depozitate şi stocate la temperatura de 10-15ºC, şi umiditate de 70%, câteva zile, fără să-şi piardă calităţile de incubaţie.
ATENŢIE!!! Indiferent de capacitatea de ecloziune, se recomandă a nu fi utilizate ouă de colectură (provenite din mai multe surse), deoarece este suficient ca un singur ou contaminat microbian să ajungă în incubator, ca să compromită întreaga serie, pusă la incubat.
Cum pregătim incubatorul?
Înaintea introducerii ouălor la incubaţie, în incubator se va face curăţenie şi dezinfecţie. “Dezinfecţia se va face prin crearea unei atmosfere cu vapori de formol, care să distrugă flora microbiană. Această atmosferă se realizează dintr-un amestec de aldehidă formică 40% şi permanganat de potasiu. Se calculează la 1 metru cub de incubator câte 50 ml de aldehidă formică 40% şi 35 g permanganat de potasiu.Soluţia se pune în tăvi şi se introduce în incubatorul încălzit la 38ºC. Se închide incubatorul 40 de minute, se face după aceea aerisirea lui şi abia apoi se vor introduce ouăle la incubaţie”, explică specialistul.
Pe toată perioada de ecloziune se vor urmări zilnic parametrii de incubaţie (temperatură, umiditate, ventilaţie) şi se va interveni, dacă este cazul, pentru remedierea grabnică a deficienţelor. Temperatura medie optimă, în jurul oului pus la incubat, trebuie să fie de 37,5-38ºC, ceva mai ridicată la început şi puţin mai scăzută la sfârşitul perioadei de incubaţie.
De asemenea, pe tot parcursul incubaţiei, ouăle vor fi întoarse în incubator, şi se va face mirajul la 9-10 zile de incubaţie. Temperatura în încăperea în care este plasat incubatorul trebuie să fie între 20-22ºC, iar umiditatea aerului de 60-70%.