În Teleorman, SECETA a dijmuit RECOLTA de FLOAREA-SOARELUI! - Revista Ferma
3 minute de citit

În Teleorman, SECETA a dijmuit RECOLTA de FLOAREA-SOARELUI!

„Eu am intrat cu maşinile în lan de pe data de 8 august, că a fost pârjol. Am cultivate 260 de hectare. Combinele Claas Tucano, modelele 320 şi 330, conduse de Daniel Berechet şi Alexandru Bărbuceanu, strâng boabele de răsărită de la 9% umiditate. Acum suntem pe ultimele sole şi într-o zi-două vom încheia lucrarea. Am recoltat eşalonat în funcţie de gradul de coacere, hibrizii de la companiile Pioneer şi Syngenta ne-au dat în jur de 3.300 kg boabe la hectar”, ne-a declarat Ion Dobre, din comuna Dobroteşti, care lucrează o suprafaţă de 600 hectare.

recoltare-floare-2_b

Floarea cu tulpina verde şi seminţele seci
Agronomul a susţinut că timp de peste 40 de zile, temperaturile au depăşit şi 35 grade C şi că pârjolul s-a întins începând din nordul Teleormanului până spre limita cu judeţul Argeş. „Nu a plouat, tulpina plantelor a rămas verde, iar sămânţa cu greutatea hectolitrică scăzută. Nu am întâlnit niciodată aşa ceva de când sunt: seminţe seci sau parţial seci, uscate, pentru că şi-au pierdut umiditatea, în perioada de polenizare a fost caniculă şi parte din flori a avortat, fenomen ce a dereglat metabolismul plantelor”, a precizat fermierul.
Porumbul se apropie şi el de recoltare, este ofilit, în mare parte uscat, bobul s-a micşorat de tot. Aşa că, în prima decadă a lunii spetembrie, după floare, se va intra la porumb.

Despre arat, discuit şi pregătirea patului germinativ pentru viitoarele recolte nici nu poate fi vorba. Fermierul teleormănean ne-a mărturisit că Terenul este betonat; nu putem face nimic. Abia ce am apucat să facem atunci imediat după recoltarea rapiţei şi după grâu, am pregătit o parte pentru înverzire şi pentru rapiţă, dar ne-am oprit, că distrugeam utilajele. O să intrăm cu un disc uşor şi la urmă cu discurile grele ca să încorporăm în sol resturile vegetale de răsărită, îndată ce condiţiile ne vor permite acest lucru”.

Ion Dobre a identificat o problemă de campanie, care dacă nu este gestionată corespunzător, se va acutiza. „Am contractat producţia de floarea-soarelui, dar silozurile celor două companii cu care am contract sunt pline cu rapiţă şi cu grâu. De exemplu, am vrut să suplimentez o cantitate de floare şi mi s-a spus că nu o poate prelua tocmai din acest motiv. Dacă nu se reuşeşte la timp golirea spaţiilor de depozitare, va fi o problemă şi se vor aglomera, va fi o problemă cu preluarea producţiei agricole de toamnă”.

Pe larg despre campania de toamnă pe cele două fronturi, în revista Ferma, ediţia 1-14 septembrie 2017!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →