Primul episod: MIELUL ŞI CERCELUL
În scurt timp, mielul va fi unul dintre cele mai căutate şi ofertate produse agro-alimentare, perioadă în care şi crescătorii de ovine se aşteaptă să obţină grosul agoniselii cuvenite pentru un an întreg. Doar că, de anul acesta, din suma veniturilor vor fi nevoiţi să scadă şi costul identificării animalelor. Asta cel puţin teoretic, dacă nu cumva, după practica devenită deja tradiţională, va vinde direct din fermă intermediarilor cu crotaliile la purtător, fiind scutit atunci de toată bătaia de cap cu crotalierea care zguduie în prezent zootehnia mioritică. Iar de formalităţi se ocupă alţii…
Miei pe piaţă se vor găsi, pentru că crescătorii şi-au făcut treaba, şi ca să nu fi muncit degeaba, sunt nevoiţi acum să vândă. La ce preţuri? Poate că nu la cele care să le acopere costurile de producţie, cu atât mai mult cu cât preţul pentru consumatorul final nu-l face producătorul, ci mai degrabă, ca să cităm nişte fermieri păţiţi ani la rând, „omul cu crotaliile în pungă”, altul decât medicul veterinar, funcţionarul DSV sau fermierul, categorii pentru care crotaliile au fost mereu insuficiente. Altfel cum se explică faptul că mieluţele de prăsilă din 2010, cele care intră la subvenţie în 2011 şi care ar fi trebuit să stea la baza determinării originii, ameliorării genetice şi a COP-ului în ferme, cu alte cuvinte a progresului zootehniei cu care se mândresc oficialii, se crotaliază abia acum, la preţuri ce ajung şi la 10 lei/cap de animal, când TOTUL ar fi trebuit să fie GRATUIT??!!!
Fără a avea un preţ accesibil consumatorilor, comerciantul rămâne cu carnea nevândută. Deci cineva e constrâns să lase la preţ. Cine va suporta pierderile din tot acest circuit şi costul identificării? Ne îndoim că acestea se vor răsfrânge în preţul/kg la piaţă, ci mai degrabă în cel de achiziţie a mieilor din ferme. Şi uite aşa, tot la crescător ajungem. Dar să lăsăm piaţa să-şi facă treaba, iar noi să ne întoarcem la oaia noastră, identificarea.
Furnizorii primari sunt şapte la nivel naţional, însă cei secundari apar pe site-ul ANSVSA precum ciupercile după ploaie. Semn că, spre deosebire de anii trecuţi, de cercei nu va duce nimeni lipsă. Toată lumea cumpără şi vinde crotalii! Însă prea puţini vorbesc pe şleau despre cât costă „cerceii” şi cât costă identificarea. Unii vorbesc despre „preţul corect”, alţii despre cel care să nu depăşească limita bunului simţ. Pesemne, concurenţa e destul de strânsă şi negocierile la sânge. Noi am spune că preţul trebuie să fie reciproc avantajos, că doar toţi trăim din ce muncim.
În fond şi la urma urmei cui îi pasă, când animalul trebuie identificat şi legea spune că, din 2011, proprietarul este cel care plăteşte?! Mai exact, fermierul îşi cumpără crotalia direct de la comercianţii primari sau de la cei secundari, aici intrând, pe lângă medici, şi societăţi care deţin centre de colectare. Cât priveşte manopera, contravaloarea acesteia, respectiv 3,5 lei/2 crotalii şi 2,9 lei/crotalia simplă, i se decontează medicului de la bugetul de stat. Dacă asociaţia ar fi preluat identificarea de la DSV-uri, atunci statul n-ar fi subvenţionat manopera, din lipsă de… fonduri, vorba aceea, „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”. Este de la sine înţeles de ce asociaţiile au fost oarecum nevoite să renunţe la identificare. La fel de limpede e şi că MANOPERA ESTE GRATUIT|, orice taxă pentru aceasta intrând în sfera evaziunii fiscale.
Aşadar, avantajele sunt numai de partea crescătorului: prin medicii veterinari fermierii primesc o subvenţie indirectă şi, în plus, identificarea se face mult mai rapid, crescătorul nemaifiind nevoit să alerge după crotalii, ci doar să achite medicului zonal suma înscrisă pe chitanţă pentru serviciul prestat de la A la Z, mai puţin manopera. Dar de unde va şti cât e manopera, cât e crotalia, cât sunt serviciile sanitar-veterinare, cât e adaos şi până la urmă, ce plăteşte? Vor fi toate astea trecute în chitanţă? Dacă i se taie chitanţă… De mai vreţi detalii şi surprize neplăcute (aviz oierilor), citiţi continuarea în pagina 19.
