Iată ce spune Alina Creţu, director executiv APPR!
„E clar că nu s-au luat suficiente măsuri bune pentru fermieri; e clar că lipseşte o viziune pe termen lung pentru agricultură în care să fie încadrat tot, de la formarea profesională, până la cadastru, irigaţii şi tot ce ţine de investiţii”, consideră directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR).
„Au mai fost proiecte legislative care au început bine, cum e legea vânzării-cumpărării terenurilor agricole, însă nu au fost incluse toate modificările dorite de fermieri. Acum există un blocaj. Sperăm ca normele de aplicare să nu fie cele care vor îngreuna mai mult tranzacţionarea terenurilor agricole.
O reuşită este şi intrarea României în COPA-COGECA.
Rău este faptul că nu avem apă. Dar irigaţiile singure nu pot rezolva problemele, ci doar împreună cu comasarea terenurilor agricole, cu perdelele forestiere şi cu un program de agricultură care să economisească puţina apă pe care o avem”, a subliniat directorul APPR.
IRIGAŢIILE ŞI PROCESAREA – DIRECŢII MAJORE ÎN 2021
„Direcţiile majore în anul viitor sunt atragerea fondurilor europene la un nivel cât mai mare, sistemele de irigaţii şi procesarea. De asemenea, trebuie să se vadă angajamentul politicienilor români în ceea ce priveşte Noua Politică Agricolă şi să se explice fermierilor ce înseamnă această perioadă de tranziţie, pentru că 2021 şi, probabil, 2022 vor fi ani de tranziţie către următoarea politică agricolă”, susţine Alina Creţu.