În lipsa unor măsuri active imediate, sectorul nu va rezista unei concurenţe deschise cu ţările europene producătoare de vinuri şi piaţa naţională va fi ocupată de vinurile provenite din Comunitate şi din ţări terţe, atrag atenţia reprezentanţii filierei vinului.
Pachet de facilităţi
1. Scutirea la plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor pe venit pentru toţi angajaţii direct productivi;
2. Scutirea de plata TVA pentru facturile de achiziţii legate de întreţinerea plantaţiilor;
3. Rambursarea de TVA în maximum 10 zile prin procedura simplificat;
4. Plata în regim de urgenţă a tuturor arieratelor Statului către societăţi (ex. concedii medicale, rambursări programe cu fonduri UE, plăţi APIA etc.);
5. Facilitate pentru obţinerea liniilor de credit pentru capital de lucru, cel puţin prin băncile cu capital de stat (CEC Bank, Exim Bank) şi acoperirea parţială/totală a costurilor cu dobânzile, suspendarea ratelor bancare.
Ajutoare specifice
6. Acordarea unui sprijin financiar guvernamental direct de 1.000 euro/hectar persoanelor fizice şi juridice care deţin sau exploatează suprafeţe viticole;
7. Acordarea unei subvenţii de 0,5 lei/kg de struguri în recolta 2020;
8. Modificarea subvenţiei la motorină de la 1,8959 lei/litru la 2,50 lei/litru;
9. Acordarea unei subvenţii pentru „Distilarea de Criză” în cuantum de 3,5 euro per % vol/hl pentru vinurile cu DOC/IG şi 2 euro per % vol/hl pentru vinurile varietale şi non varietale;
10. Acordarea de subvenţie pentru „Stocarea de criză” în cuantum de 1 leu/litru de vin.
MĂSURI ÎN VIGOARE
În România, pot fi finanţate măsuri de distilare şi depozitare a vinului în situaţii de criză, prin Programul Naţional de Sprijin în sectorul vitivinicol, pe durata exerciţiului financiar 2020.
De asemenea, s-a prelungit valabilitatea autorizaţiilor pentru plantări şi a autorizaţiilor de replantare/ de replantare anticipată, pentru autorizaţiile valabile până la 1 august 2020.
UE şi-a majorat contribuţia de la maximum 75% la maximum 80% din valoarea costurilor restructurării şi a creat posibilitatea prelungirii termenului de realizare a programelor de restructurare/reconversie, cu maximum o campanie viticolă.
Click AICI şi vezi ce cuprinde pachetul suplimentar de măsuri excepţionale pentru sprijinirea sectoarelor vinicol, legume şi fructe, adoptat de Comisia Europeană luna trecută!
un articol de
PETRONELA COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi