3 minute de citit

Importăm îngrăşăminte, exportăm oi şi capre

Vizita a avut loc în perioada 29 martie – 2 aprilie, obiectivul major fiind: ”identificarea unor noi modalități de creștere a schimburilor comerciale de produse agricole dintre România și Iordania”.

 

Din Bărăgan, în deșert

 

”România și Regatul Hașemit al Iordaniei au o relație foarte bună și vrem să intensificăm cooperarea dintre cele două state, cu beneficii de ambele părți. Agricultura românească este un important furnizor de grâu și ovine pentru Iordania și îmi doresc să ducem schimburile comerciale la un nivel superior. Pe de o parte să creștem ponderea produselor finite pe care le exportăm pentru piața iordaniană, iar pe de alta, să aducem pe piața din România o cantitate mai mare de îngrășăminte de care fermierii români au nevoie pentru a menține un nivel ridicat al producțiilor”, a declarat ministrul Chesnoiu.

ingrasaminte stoc_b 

Grâu românesc în Iordania

969.000 tone cereale (10,8% din totalul exporturilor) a vândut România pe piața iordaniană din iulie 2021 până în ianuarie 2022, mai mult decât a vândut în anul comercial precedent: 834.679 tone, în intervalul iulie 2020 – iunie 2021. În 2020, valoarea financiară a grâului românesc livrat pe piața iordaniană a însumat 292 milioane dolari.

Cea mai mare cantitate de cereale românești a ajuns în Iordania în anul comercial 2015/2016: 1.049.685 t. Cel mai bine vândut produs cerealier este grâul, cu 556.868 tone în intervalul iulie 2021 – ianuarie 2022. Această cantitate reprezintă 11,59% din totalul de grâu românesc exportat. Cea mai mare cantitate de grâu – 771.969 t a ajuns pe piața iordaniană în anul comercial 2015/2016. 

 

Ce mai exportă România?

oaie cu miel 2021_b

Anul trecut, România a atins recordul vânzărilor de carne de oaie și capră (animale vii și carne abatorizată) către Iordania: 39.840 tone.

Iordania este o destinație importantă și pentru carnea de vită din România. Anul trecut, au fost vândute 7.921 t, adică un procent de 15,6%.

În ceea ce privește exportul de produse finite, la care s-a referit ministrul Chesnoiu, dacă este vorba de produse procesate și nu de materii prime, mai avem de lucru. Exportăm grâu, nu biscuiți, și animale vii, nu cârnați. Este foarte bine și așa: vindem ceea ce avem!

 

În căutarea fertilizanților

 

Ce importăm noi din statul arab? Tomate tot mai puține: de la 11.052 t în anul comercial 2010/2011 importurile de tomate au scăzut la 2 t în 2018/2019, urcând la 14 t în 2020/2021. Iordania vinde, în schimb, pe piața românească fertilizanți minerali și chimici în valoare de peste 11 milioane dolari.

Iordania ar putea crește furnizarea de îngrășăminte pe piața românească, după ce Rusia a invadat militar Ucraina, cele două țări aflate în conflict fiind țări producătoare de fertilizanți.

 

Iordania este cel mai important partener comercial al României în comerțul cu ovine și caprine: 54,04% din totalul exporturilor românești de ovine și caprine.

 

un articol de

STELIAN RĂDESCU

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →