Imaşul de la Hălchiu - păşunea necurăţată subvenţia o aşteaptă - Revista Ferma
4 minute de citit

Imaşul de la Hălchiu – păşunea necurăţată subvenţia o aşteaptă

Timp de cinci ani (mai 2014 – mai 2019), Asociaţia Crescătorilor de Vaci Săgeata din Hălchiu avusese în concesiune în suprafaţă de 291 hectare de păşune comunală, pe care a îngrijit-o şi a exploatat-o corespunzător, achitând la timp către Primărie chiria stabilită de Consiliul Local.
După expirarea contractului, firesc, autorităţile publice locale au demarat procedura de concesionare a pajiştii.

Ioan Matei_b

44 hectare de păşune atribuite crescătorilor individuali
Asociaţia şi-ar fi dorit prelungirea concesiunii pe o perioadă de 7-10 ani, pe motiv că reprezintă comunitatea crescătorilor de animale din comună, care deţin împreună circa 90% din efectivele animale din Hălchiu şi, totodată, pentru a asigura continuitate în exploatarea şi întreţinerea judicioasă a păşunii.
Ei bine, în aprilie 2019, mai mulţi crescători de animale din localitate – membri şi nemembri ai asociaţiei – şi-au manifestat dorinţa de solicita individual o parte din pajiştea comunală, în funcţie de efectivul dobitoacelor deţinute. În termen legal, aceştia au depus cereri pentru a primi o parte din păşune prin atribuire directă.
La un moment dat, temerea conducerii Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Săgeata, prin vocea preşedintelui Ioan Matei, era că prin fărâmiţarea păşunii, Asociaţia îşi putea pierde obiectul de activitate şi, practic, era iminentă desfiinţarea ei. Dar, Slavă Domnului!, nu s-a întâmplat aşa! O suprafaţă de 44 de hectare a fost atribuită solicitanţilor, iar restul până la 291 ha de păşune, atât cât figurează în evidenţele Primăriei, i-a revenit Asociaţiei!
Dar cu timpul s-a adeverit, aşa cum afirma Ioan Matei, că solicitanţii nu aveau neapărată nevoie de păşune, decât pentru a încasa subvenţia pe suprafaţă! “Ei sunt persoane juridice (PFA, II sau SRL), au în exploataţie terenuri proprii sau arendate, deţin un număr mare de animale (multe dintre ele au şi tancuri de colectare şi răcirea laptelui), dar nu au utilizat niciodată păşunea comunală!”, a susţinut Ioan Matei.

Păşunea cu ciulini
Luna trecută am primit de la liderul Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Săgeata din comuna Hălchiu, câteva fotografii de pe suprafaţa de păşune concesionată de o parte dintre crescătorii din comună. Se vede destul de limpede că este neîngrijită, plină de mărăcini, scaieţi, ciulini şi alte bălării, semn că pe acolo nu au trecut cam de multişor animalele la păscut, dar nici utilajele de curăţire. „Sunt în număr de şapte crescători care, să zicem, ar avea dreptul şi au primit păşune, conform licitaţiei organizate de primărie, dar nu au dus nici coadă de animal pe pajiştea repartizată. Practic, au depus cererea pentru a primi subvenţia! Aveau şi înainte păşune (proprietate şi/sau închiriată de la şcoli, biserică sau de la săteni), aveau unde să ducă animalele, sunt oameni înstăriţi, fermieri aşezaţi, cu stâne, cu tractoare, cu Jaguar-uri (maşini de lux), cu hectare întregi de pământ! Deci, să nu vă închipuiţi că sunt nişte amărâţi! Ei au speculat această oportunitate! Numai că nu se îngrijesc să cureţe păşunea şi să respecte legea. Vor să primească de la stat banii degeaba!”, ne-a declarat Ioan Matei.

Pasune_b

Cu dosarul păşunii dub braţ, la Tribunal!
Potrivit acestuia, luna trecută Asociaţia Crescătorilor de Vaci Săgeata a introdus acţiune în instanţă prin care a reclamat nereguli la concesionarea păşunii, dar şi faptul că pajiştea repartizată unor crescători nu este îngrijită aşa cum cer prevederile legale.
Aşadar, problema păşunii din Hălchiu va fi tranşată la Tribunal.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 18/245 (ediţia 15-31 octombrie 2019)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×